Skip to content
septembrie 30, 2014 / peponton

Pescuitul de pe margine

Mai precis, din tribune, din staluri, din loje, din orice alt loc de unde priveşti un spectacol fără să poţi interveni altfel decât cu aplauze sau fluierături (după vorbă, după port). Asta a fost ! Am rămas în tribune atunci când grupul din care de regulă făceam parte de câţiva ani încoace, a avut o frumoasă ieşire la Emil la sfârşit de septembrie. Foarte ciudat, i-am urmărit aproape fără să vreau. Joi dimineaţa,  la bărbierit, îmi spuneam: acum sunt la Murighiol în faţa magazinului, dorm puţin  în maşină (cel mai odihnitor somn, chiar dacă nu durează decât douăzeci de minute, maximum)  şi aşteaptă să deschidă; mai târziu, ajunsesem prin Piaţa  Revoluţiei şi-mi spuneam : a venit „Rapida”, vai de mămăliga lor, încarcă la bagaje până nu mai pot!  Peste zi nu m-am mai gândit la ei, ştiam aproape milimetric ce se întâmplă : la sosirea la ponton, de la aproape 50 de metri, vor striga oarece snoave şi urări “bărbăteşti” către Emil care de pe punte  le va da…mola*), apoi, ca nişte extrem de civilizaţi oameni ce sunt, se vor înghesui să arunce câte un bagaj, care în cameră, care în barcă, aşa, să-şi fixeze locul, de parcă ar rămâne cineva să doarmă în anexa lui Vali sau să navigheze cu lotca putrezită de pe mal… Apoi, după aşezatul bagajelor şi montatul motoarelor pe bărci, tradiţionala palincă cu eternul şi fascinantul Emil (cred că trage puţin ulei de candelă înainte de sosirea rapidei, că prea nu se lasă afectat de …cadourile oaspeţilor! ), apoi, care, cum: Silviu şi doctorul, cu siguranţă se reped la locurile de pescuit, nea Ion şi Dorin o lungesc cu o gustare sub privirie înţeleg[toare ale lui nea Ionică Pescarul care îşi savurează liniştit laptele( Covalact de ţară, prea bun, prea ca la ţară!). În sfârşit, Dorin se duce la somn şi nea Ion face 13-14 din cauza startului ratat… dar, cei din urmă, (varianta 1 : vor fi cei dintâi; varianta 2 : rămân tot ultimii) , vor prinde… ştiucă ! Multă ştiucă şi nu mică ! Probabil din spirit de contrazicere, Potcoava cea misterioasă, cum o alintam mai deunăzi, despre care spuneam că se zgârcise în ultimii ani la câteva stilouri, a oferit grupului ştiucă din belşug, asezonată cu bibani negri, cocoşaţi, de a mulţumit şi cel mai exigent pescar. Drept e că şi-a luat şi ofranda, un Johnson de 6 CP sinucigaş, care s-a aruncat în apele lacului dintr-o decepţie în dragoste: stăpânul lui, nea Ionică Pescarul plănuise să cumpere unul nou, iar nea Kima, aplecat peste bordul bărcii într- o indiscreţie bahică i-a şoptit motorului tragica veste. Ar mai fi de povestit, despre o zi şi jumătate de ploaie, despre crapul şi ciortanii lui Silviu, despre convertirea lui Florian, atins iremediabi/irevocabil de microbul pescuitului la crap… Dar dacă nu am fost de faţă, nu am fost !  Haideţi domnilor, vă aştept cu ce aţi promis, aricole şi poze !

Notă : *) mola, nu înseamnă ceea ce ar putea să creadă unii, iată explicaţia din dicţionar :

MOLÁ1 vb. tr. (mar.) a elibera complet o parâmă din locul unde a fost legată. (< fr. moler)

 

septembrie 20, 2014 / peponton

Sezonul de toamna 2014

Încheiam articolul precedent cu expresia aia cu “whiskey – ul fără alcool”, ca şi cum n-ar exista aşa ceva. Păi cum să nu existe ? Pescuit fără peşte, nu există ?  Ba da, şi încă cum ! Practic, cel mai adesea, pescuitul e fără peşte!     Dovadă mai multe ocazii când am încheiat şederea  la Emil fără capturi (mă refer la crap), sau cu una-două bucăţi la grupul de 10 turişti. Vedeţi, am spus bine, turişti, nu pescari, pescari fiind de regulă acei oameni minunaţi şi capturile lor capitale pe care îi întâlnim cel mai adesea oriunde în altă parte faţă de locul (uneori şi timpul) unde suntem noi. Sau îi mai vedem pe la PVTV, Discovery sau pe TVR 2 la emisiunea „Pescar hoinar”. În sfârşit, pentru unii noroc cu nea Dumitru, Octavian şi ceilalţi pescari din Caraorman care înţeleg că turiştii au oarece obligaţii pe la Bucureşti şi se îndură să le mai vândă câte un ciortan – doi. Totuşi, de prin 2013, ambele sezoane, primăvară şi toamnă, au fost bine recompensate cu capturi interesante de crap. Lipsă la apel a fost însă cumătra ştiucă, Potcoava cea misterioasă oferind câteva stilouri de toată jena şi ceva  biban, aşa de-o saramură ! Cum va fi toamna lui 2014 _Sper să aflăm de la seria din 25 septembrie care a promis prin nea Ion că va sparge gheaţa pe blog cu un articol şi multe poze ! Hai să vedem, până atunci, fir întins !

 

septembrie 9, 2014 / peponton

Altfel

Vorbeam zilele astea cu un prieten care de câţiva ani îşi sărbătoreşte ziua de naştere în Deltă, în fiecare an în alt loc, despre următoarea sa  excursie. Nu e pasionat de pescuit, singur spune că în afară de pescuitul cu undiţa practicat ocazional, nu se amestecă în pescuitul cu veleităţi de capturi semnificative. Şi atunci de ce alege Delta ? Zice că Delta emană energie, că străbătând canalele, abordând grindurile, legănându-se în mijlocul lacurilor, privind profunzimea de cristal a ghiolurilor, se remontează, se reface după inerentul stres citadin. Fericit om ! Să mergi tu în Deltă fără trei săptămâni de preparative, fără tone de bagaje, fără mii şi milioane de moşmoande şi tot atâtea speranţe…  Să nu încerci tu emoţia trăsăturii capitale, a drilului mai mult sau mai puţin crispat de grija eşecului, să nu tragi o strămoşească înjurătură când constaţi că aveai minciogul rupt şi câte şi mai câte… E,  asta e adevărata libertate în Deltă, să nu depinzi de crap, somn, ştiucă sau biban ! Mai bine admiri sălciile, stuful, plaurii, pescăruşii, cormoranii, lebedele şi pelicanii ! Că oricum, pe astea nu trebuie să le convingi că ai aromele cele mai scumpe, firele cele mai fâşneţe, cîrligele cele mai ascuţite, beţele cele mai rezistente. Îmi arată o pensiune cu aer de parc Herăstrău, cu dotări de câteva (probabil multe) stele, tonic, septic… turistic. Să fie asta soluţia la dilemele exprimate în articolul anterior ?  Nu ştiu ce să zic, totuşi Delta fără pescuit pare ca whiskey-ul fără alcool, dacă aşa ceva ar exista !

This slideshow requires JavaScript.

iulie 17, 2014 / peponton

Adio pescuit !

Chiar aşa, adio şi n-am cuvinte ! Totuşi, fiind vorba de un blog, nu prea ţine figura cu n-am cuvinte, ar fi o contradicţie în termeni. Aşa că, ia să vedem de ce adio pescuit. Uite d-aia, s-a consumat emoţia şi a început calculul, ce câştig, ce pierd dintr-o ieşire la Emil sau în altă parte în Deltă. Nuu, nu e vorba de ceva material, bani sau chestii asemănătoare, mă gândesc numai la iluzii şi deziluzii. Ultima ieşire, la Mila 23, parcă mi-a luat ceva de pe ochi, eram orb, sau poate o ştiucuţă să-mi fi făcut farmece şi descântece, aşa de departe eram de realitate. Realitatea e că localnicii, – Emil nu face excepţie – nu dau doi bani pe tine şi nevoile tale pentru că, oricum, odată ajuns la ei, în mijlocul apelor,  nu ai cum să pleci în altă parte. Îţi convine, bine, nu-ţi convine, asta e ! Tot realitate e că nici natura nu dă mai mulţi bani pe pielea turistului –pescar-guvid, apa fiind prea scăzută/crescută, tulbure/limpede şi toate antinomiile invocate în alt articol. Delta e Deltă, e prietenoasă cu cei care trăiesc acolo, nu cu veneticii de trei-patru zile care în neîndemânarea lor firească rămân blocaţi de plauri, se rătăcesc prin canale obscure, rămân captivi în brădişul submers din lacuri, îşi rup lansetele în nereuşite manevre de acostare, se taie în stuf, se afundă în nămol, se fac ciciulete în ploile pornite pe neaşteptate şi câte şi mai câte. Tot aşa, nici companionii/colegi de ponton nu sunt întotdeauna simpaticii, comunicativi, altruişti, generoşi sau macar relaxaţi, mai degrabă îşi scot în evidenţă micile egoisme/meschinării, unele numai bune de a fi motiv de jurământ că vei evita combinaţia în viitor. Să mai vorbim de condiţii, confort, curăţenie ? Mai bine, să lăsăm! Da, ştiu, toate acestea sunt cunoscute de la început, aşa că pare lipsit de sens să te mai referi la ele, din moment ce TU eşti cel care de bunăvoie şi nesilit de nimeni te înscri în acest carusel. Făcând un scurt sumar, nu prea ai ce pune pe talerul celălalt al balanţei – plăcerea mersului (sic!) cu barca, liniştea, păsările, vânturile, valurile

DSCN5890

“Puţin domnilor, puţin” ! – ca într-o celebră replică din filmul “Revanşa” al lui Sergiu Nicolaescu.

iunie 18, 2014 / peponton

Despre inteligenţa pescărească

Alături  de inteligenţa artificială, de inteligenţa emoţională şi de inteligenţa … debordantă, există şi o inteligenţă pescărească ! Cam în ce constă ? Se poate răspunde cu uşurinţă în ce ar consta inteligenţa pescărească, dar e destul de greu să produci dovezi ale manifestării ei. Hai s-o luăm încet.

DSCN5929

După ultima experienţă – dezastroasă – de la Mila 23, încep să-mi pun foarte serios problema unui set de criterii de protecţie împotriva dezamăgirilor inerente absenţei capturilor. Dar ce vorbesc eu, capturi ? Absenţa peştelui, asta e problema !  Nici nu mai spun de abilitatea de a-l aduce în juvelnic, acum s-a pus problema aducerii peştelui  în apă, întrucât la Mila 23, NU se afla nici un peşte!  Staţi puţin, nu vă enervaţi, nu sunt sub influenţa halucinogenelor sau a alcoolului, pur şi simplu, în cele trei zile în intervalul  12 la 15 iunie, nu era peşte nici pe Şontea, nici pe Olguţa, nici pe Dunărea Veche şi nici în lacuri, Fortuna sau Căzănel. O să ziceţi, bine, bine, dacă n-ai prins tu peşte, de unde tragi concluzia că nu era de loc, poate era, dar nu ai fost în stare ! Răspunsul e simplu, oferit prin încălcarea legii tăcerii pescarilor profesionişti , de unul dintre aceştia, nu-i dau numele, vreau să-l feresc de răzbunarea confraţilor. Apa fiind crescută, peştele s-a retras din canale şi lacuri, în stuf, în zonele cu apă mică, zone inaccesibile bărcilor. Sursa  noastră sub acoperire a mai spus că pescarii profesionişti croiesc nişte treceri înguste prin stuf şi întind acolo plasele, având cele mai bune rezultate. Chiar spunea, apa mare = avantaj pentru profesionişti, apa scăzută = avantaj pentru pescarii sportivi. Păi eu am prins un avat, de coadă, iar colegul de barcă doi peştişori cu înfăţişare de mutanţi, ceva între guvid şi biban, de culoarea siropului de tuse şi mari cât degetul arătător!  Hai daţi-o încolo ! Nea Costică, bucureştean din şoseaua  Alexandriei, naturalizat la milă, posesor de bărci şi tehnici de pescuit hibride,  adică tehnici profesionist/sportive (combinaţia letală, ghionder/lansetă) a prins patru somotei de toată jena la cea mai cunoscută groapă de somn din zonă, la confluenţa canalului Şontea cu Dunărea Veche !  Prea de tot ! Eternitatea s-a născut la sat şi disperarea la Mila 23 (ştiu, Mila 23 e tot sat, dar am zis şi eu aşa, să-mi iasă cât de cât).

DSCN5927

Ce mai spunea sursa ? Păi spunea ceva aproape incredibil, dar real, dovedit ! Spunea că peştele se retrage în stuf, dar nu oriunde ! Se retrage în zona cu apă mică a grindurilor, cel mai apropiat fiind la Partizani,  45 de minute de mers (sic!) cu barca. Adică în fiecare zi, omul nostru pleca  să scuture plasele, tocmai aproape de Tulcea, pentru că în zonă NU era peşte şi aducea barca plină. Iar noi, guvizii-turişti, pierdeam timp, nervi, monturi, benzină, bani, prieteni, drojdie, alte alea, aşteptând muşcătura străveziilor bibani mutanţi ! Oare la Gorgova să fi fost aceeaşi situaţie ?

 DSCN5886

aprilie 23, 2014 / peponton

Planuri mari

Mă gândeam iniţial la un titlu : „Dor de ştiucă”, dar mi-am dat seama că pentru ieşirea din iunie, vreau mult, mult mai mult ! Aşa că am ales titlul cu planurile mari. Păi despre ce ar fi vorba ? Ar fi vorba de Mila 23 şi un experiment inedit, eu ca organizator. Am mai fost organizator în viaţa mea, organizator de grupă UTC prin diverse şcoli prin care am trecut, dar organizator de grup de pescari, nu. Trebuie să-mi fac un plan de munca, să-l discut în biroul organizaţiei, he, he, să-l supun la vot, chestii, socoteli. Cam mare efortul, nu e vorba decât de un grup mic, de patru pescari ambiţioşi şi de numai patru zile de cazare. Transportul pe uscat e individual, cu maşinile proprietate personală, echipamentul, momelile şi alte moşmoande, cad în sarcina fiecăruia. Deci mie ca organizator, ce-mi rămâne ? Gloria, s-ar putea spune. Şi probabil reproşurile inerente la final, dacă nu vom avea capturi de marcă. În rest, îmi rămân mici detalii : transportul cu şalupa de la Tulcea, pe canalul 36, Canalul Şontea şi Canalul Olguţa, drept până-n (era să zic poartă) pontonul lui Petre, tragerea la sorţi a camerelor pentru cele două echipe, welcome – drink-ul, decontările cu gazda. Nu e mare lucru, sper să mă descurc. Aşa că, iată planul : Dimineaţa, la crap, pe locurile momite de Petre cu o săptămână înainte, după cum a promis. Nu am idee unde pot fi aceste locuri, mă gândesc că poate pe Dunărea Veche, spre Crişan, sper că nu pe Olguţa printre crengi şi trafic de ambarcaţiuni turistice. Oricum, aici mă bazez pe Petre, el decontează seara rezultatele. Poate după ce prindem toată dimineaţa crap, ne plictisim şi vrem ceva acţiune (pescărească, nu la ce se pot gândi unii şi alţii), aşa că vom porni, eu şi Florin, spre locurile de ştiucă. Dacă vom fi mai aproape de Crişan, zic că cel mai bine să căutăm canalul Căzănel, să intrăm în lacul cu acelaşi nume şi să batem malurile după cumătră (merge şi un biban, ori ce o fi, să tragă ceva). Ieşirea s-o facem prin Lacul Rădăcinos şi canalul Bracliva, Pensiunea Delta House, pontonul lui Petre. Dacă locurile momite de Petre vor fi mai aproape de Olguţa, atunci vom lua Canalul Vişina spre lacul Ligheanca şi atunci să te ţii ştiucăreală ! Ba Ion şi Dorin vor avea ocazia să-şi realizeze un vechi proiect, Lacul Văcaru ! Seara, ei bine, seara, jocuri de cabană şi snoave lipoveneşti, concursuri de îndemânare şi teste de sobrietate printre straturile de legume din curtea gazdei. Asta, dacă nu ne ducem la somn ! (Silurus glanis în limba localnicilor)

Apăsaţi pentru mărire !

MILA 23 1Pontonul lui Petre – în stânga se vede capătul canalului Olguţa, Crişan este în partea dreaptă

PPPe mal, chiar îndreptul pontonului lui Petre

pe mal

Olguţa cea misterioasă !

DSCN5396

 

 

aprilie 3, 2014 / peponton

Un turist rătăcit – by Doru Tufiş

În cotidianul nostru citadin, rare sunt ocaziile în care suntem nevoiţi să facem vreun efort pentru a obţine ceea ce ne dorim. Apa curge la robinet, autoturismul sau autobuzul ne duce confortabil la destinaţie, pentru hrană e suficient să scoatem portofelul din buzunar, iar seara patul ne aşteaptă primitor, e cald, e bine. În turismul extrem practicat de noi, musafirii lui Emil, lucrurile stau cu totul altfel. Totul cere efort: să conduci noaptea, pentru a te prinde zorile la debarcader în Murighiol, să încarci bagajele pe şalupa rapidă, să le dai jos la ponton şi să le împarţi, care în cameră, care în barcă, care sus, la bar/bucătărie. Ajuns în barcă, fiecare mişcare se face cu încordarea muşchilor nevoiţi să ţină echilibrul pus la încercare de valuri şi curent, spaţiul restrâns te ţine înghesuit, cu picioarele trase sub tine, cu lansetele, moşmoandele, juvelnicul, minciogul, …ţuica, toate într-un talmeş-balmeş de care trebuie să ai grijă, de care ai nevoie odată ajuns la locul de pescuit. Ajuns la locul de pescuit ? Aşa simplu ? Păi nu e chiar aşa. Pentru cine nu a trăit senzaţia, hai să încerc să dau detalii. Bărcile noastre, Laguna, sunt bărci simple, cu bordajul coborât, te afli la maxim 50 de cm de luciul apei, în contact direct cu vântul, curentul, valurile, siajul altor ambarcaţiuni, sau cu fragmentele plutitoare de plaur, celebrele ” iceberguri de deltă”. Trebuie să cunoşti locurile, să stăpâneşti motorul, barca, să te strecori prin Gibraltar-ele dintre plauri, să abordezi malul în poziţia optimă aşezării lansetelor, să nu rupi lanseta colegului de barcă, altele şi altele. Nu că nu ne-ar plăcea, dar oricum, nu e ca la oraş, să compostezi(aşa era pe vremea mea în 31 R) biletul şi să cobori la staţia Baza Roşu! De fapt nu asta am vrut să spun, ci faptul că ajungerea seara, la ponton, adică acasă, fapt banal, depinde exclusiv de efortul pe care îl faci. Uneori, efortul este foarte mare, aşa cum ni s-a întâmplat câtorva din seria 14-17 martie, atunci când apa în creştere şi vântul puternic, au închis complet firava trecere prin plaur, de la Emil la Baza Roşu. Primii au fost Darius şi cu Siviu, însoţiţi de băieţelul lui Darius. Au intrat dinspre bază unde pescuiseră toată ziua pe trecerea foarte îngustă dintre plauri, dar pe la jumătate, au văzut cu spaimă că trecerea se închisese! Prizonieri în mijlocul insulei de stuf şi nămol, cu singura şansă să forţeze şi să meargă înainte şi numai înainte. Dar cum ? Au gândit ce au gândit şi au adoptat singura soluţie posibilă : au coborât călcând pe vâsle şi au început să culce stuful din partea stângă, creând un strat deasupra plaurului, o cărare practic, pe care mai apoi au urcat, tras şi împins barca până au dat din nou de apă liberă. Cine nu a făcut aşa ceva, nu are cum să înţeleagă : nu e şi vorba cu împinsul bărcii pe uscat ? E greu, foarte greu. Unde mai pui că substratul este foarte permeabil, picioarele se afundă în plaur în câteva minute, aproape nu ai timp să stai pe loc că te scufunzi. Mai împinge şi barca, aproape 20 de metri ! Dar au trecut. Ne-au anunţat şi pe noi, Cristi şi Mitică, rămaşi dincolo de bază, căzuţi în admiraţie pentru cel cu Momeală vie care începuse să scoată peşte. Am primit avertizarea de la Silviu şi am zis că asta e, tot n-aveam ce să facem, am mai rămas, aşa ca să aibă şi Cristi o ratare, să fie ghinionul complet. Când am ajuns la rândul nostru la plaur, am luat calvarul de la început : urcat barca pe poteca de stuf, tras/împins, tras/împins, tras/împins… Situaţia începuse să bată în  tragic, eu cel puţin eram de-a dreptul epuizat, nu puteam să împing decât după lungi pauze, eram uzi la picioare, transpiraţi, se lăsa întunericul. Cei aproape 20 de metri păreau că nu se mai termină în salturile de 10 – 15 centimetri de la fiecare opintire. Ce mai, a fost al naibii de greu, dar… frumos ! Am învăţat câte ceva: să ai mereu în bagaj un schimb de ciorapi, cizmele chiar dacă ţin rece, sunt de mare ajutor în astfel de situaţii, vâslele să fie bune, solide, să nu intri în panică, să dozezi efortul şi câte şi mai câte.  Şi dacă toate astea nu ţin, ia telefonul mobil şi sună-l pe Octavian, pe nea Dan sau chiar pe Emil, vine unul din ei şi te scoate ! Numai să fii atent să dai coordonatele GPS în grade şi minute, căci până transformă nea Kima zecimalele, sunt toate şansele să găsească  pe doctorul Calu, avionul  din Malayesia,  sau epava Titanicului, iar tu să ajungi un biet turist rătăcit !   Boxele deschise !

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.