Skip to content
noiembrie 14, 2014 / peponton

Efectele perverse ale pierderii inocenţei

Inocenţa, maaare lucru! Inocenţa pe care în mod natural, dar totalmente neprofitabil, ne străduim să o pierdem încă din primele momente ale vieţii. Păi copii fiind, nu suntem însetaţi de dorinţa de a ne face mari peste noapte ? Tot aşa şi novici în ale pescuitului, vrem să recuperăm accelerat decalajul de cunoştinţe şi abilităţi care ne separă de maeştrii consacraţi ai nenumăratelor capturi şi infinitelor poveşti cu crapi, ştiuci, bibani , babuşti, roşioare şi toate celelalte specii din apele colinare, de şes, deltaice sau salmastre ! Îmi amintesc două întâmplări din perioada mea de novicie şi mi le amintesc cu atât regret cu cât îmi dau seama că am devenit captiv, sunt deja dependent de rezultatele pescuitului şi nu voi mai putea să mă bucur de farmecul plimbărilor prin Deltă ca altă dată. Ca să mă înţelegeţi, vreau să vă spun că la ultima ieşire la Emil, săptămâna trecută, am petrecut cele patru zile într-o goană nebună : plecam de la ponton cel mai târziu la ora şapte dimineaţa şi reveneam odată cu întunericul, pe la cinci. Aproape zece ore de stat în barcă, din care nu pierdeam cu masa mai mult de o oră. Restul timpului pescuit şi iar pescuit, ochii( şi telefonul) pe colegii de grup să aflu cum merge la ei, grija că tocmai când merge treaba, se întunecă, totul în grabă, în cronometru ! Pe la început, nu era aşa! Îmi amintesc cum o dată, nimerisem în Potcoava o zi nebună de ştiucă, cald, plăcut, apă neagră şi uşor creaţă, condiţii perfecte ! Cumătra muşca aproape oriunde şi aproape la orice aruncai. Şi erau cumetre zdravene, trecute de prima tinereţe, mai mare dragul să le aduci în barcă să schimbi două-trei vorbe cu ele ! Habar n-aveam de oscilante, rotative, voblere, de tehnici ale jig-ing-ului , de trasul nălucii în dinţi de ferăstrău, de sinnking, floating sau suspending, spinerbait-uri sau cicade ! La fel, nu ştiam nimic despre blank-uri cu acţiune rapidă sau medie, despre viteza de recuperarare şi rulmenţii mulinetelor, versatilitatea şi rezistenţa firului textil ! Nimic din toate astea, foloseam un combo (pe vremea aia nu ştiam că aşa se cheamă ansamblul lansetă-mulinetă) primită cadou de la cineva de prin Canada – făcută probabil pentru bass ( prea grea pentru răpitorul nostru şi prea uşoară pentru crap), aveam una-două linguriţe cumpărate de la tarabe şi alte câteva no-name-uri de moşmoande, dar în inocenţa mea le foloseam cu mare succes ! Mă ghidam după ne Ion şi aruncam ba între plauri, ba în ochiurile din mal, câteodată înspre larg şi prindeam destul de bine. Şi mă bucuram de soare, de luciul apei, de vânt, de ţipetele cormoranilor şi zborul razant al pescăruşilor, de legănatul bărcii şi, nu în ultimul rând, de savoarea licorii magice de prună… Şi când le pierdeam din ancore (de la un anumit moment mai multe le scăpam decât le prindeam), tot în inocenţa mea, îi ziceam senin şi detaşat  lui nea Ion : “Las-o încolo, venim mâine şi o scoatem !” De ! Păcatele tinereţii pescăreşti !

This slideshow requires JavaScript.

noiembrie 13, 2014 / peponton

Pontonul lui Emil bate în margarete

Vântul înnoirii bate destul de suspect dinspre Roşu către Puiu, făcând un vârtej turbat chiar unde   credeţi ?  La jumătatea distanţei,  în locul unde ascuns cuminte în mal stă ancorat Pontonul lui Emil !  Nu că s-ar fi schimbat culorile în care e vopsit, scările câteodată prea întortochiate , sau mai ştiu eu, puntea suspinelor (care în paranteză fie spus, a marcat o nouă victimă, culmea, nu pe fond de consum de alcool ci tocmai invers, pe fondul lipsei de consum). Nu, nimic din toate astea, dar pentru musafirii obişnuiţi ai pontonului, de la prima privire a fost limpede că ceva radical s-a schimbat.  Curăţenie peste tot, inclusiv parchetul din bucătărie şi sala de mese strălucind, aşa cum strălucea el la  momentul cumpărării din magazin, acum Q ani. Prin camere şi băi, ce să vezi :  aşternuturi la dungă şi frumos mirositoare, hublourile transparente de poţi să dai cu capul în ele crezând că nici nu sunt pe ramă, faianţa sclipitoare, robineţii lustruiţi, scurgerile desfundate ! La masă şerveţele, tacâmuri impecabile, doar crenguţele de brad şi lunânările de decor lipseau ! Ce să mai zic de servire: ca la marile restaurante, ancăre şi frapiere,  păhărele de degustare şi dopuri de mirosit !

Nu a fost chiar aşa, dar faţă de stilul ober-maistoriţei M., cea al cărui zâmbet alunga pofta de mâncare mai ceva ca batoanele de slăbit de la farmacia Catena, a fost prea bine !

Emile ţine-o tot aşa şi o să primeşti trei margarete !   Sau ceva LILI ac

 

DSCN6244 Read more…

octombrie 19, 2014 / peponton

Lumina de lângă Puiu

De când tot merg  la Pontonul lui Emil, adică de prin 2009, n-am văzut cu ochii mei să se prindă ştiucă pe Puiu. De altfel, Puiu nu e prea prietenos cu Lagunarii sub 10 C.P.;  e mare, chiar foarte mare, de nu-i vezi malurile dacă e o zi întunecată. De abia zăreşti copacii care marcheză intrările în canalele care duc spre Caraorman, Chimoşi, Consolenci sau spre… Lumina !  Dacă se supără puţin vânul şi eşti lagunar sub 10 cai deja  ai o problemă, valurile sunt mari,  adesea se sparg în bordaj împroşcând pasagerii ca pe puntea pescadoarelor de ton de pe Discovery, menţinerea direcţiei e nesigură, consumul de benzină creşte. Noroc cu adâncimea, nu mai mare de 2 m, cel mai adesea, undeva sub un metru, dar cam slabă consolare: nu prea ai chef de baie când afară sunt 3-5 grade şi apa are probabil şi mai puţin. Una peste alta,  a  ajunge în lacul Lumina   pornind de la Emil, cu traversarea lacului Puiu, nu e o alegere uşoară. Mai întâi, timpul. Păi îţi ia ceva pînă să treci Puiu, să găseşti o trecere deschisă spre Lumina, să te pierzi în imensitatea acestuia, să găseşti calea de întoarcere, iarăşi Puiu care poate fi agitat şi…timpul trece !  Uite că prietenii noştri, Dorin şi nea Ion, sunt temerari şi pe lângă performanţa de a bate Lumina … cu oarece folos, ne oferă şi nouă câteva imagini edificatoare. Mulţumim şi rămânem datori. Se aude Silviu ? Se aude Gabi ?

octombrie 18, 2014 / peponton

Comentariu întârziat

Farmecul irezistibil al lui Emil loveşte din nou !  Iată un comentariu (absolut autentic, poate fi găsit la o postare mai veche, “Pontonul lui Emil fără… Emil“) care vorbeşte de la sine despre valenţele multiple ale Pontonului.

“vreau sa va marturisesc ceva, d-l emil de la pontonul lui personal este un om foarte primitor, un foarte bun ospitalier , intr-un cuvant o gazda primitoare. am fost in acest an ;a el pe pontonul lui, este ceva foarte frumos, te odihnesti bine,daca esti pescar prinzi peste daca esti spritar ai de toate,daca kiti este foame ai de toate , un singur lucru nu mi-a placut si asta este grav ,daca esti curvar mai bine stai acasa”

Hmm ! E bine cu cele de mai sus, dar ce te faci dacă  eşti  bibliofil, meloman, cinefil,  tenismen, pictor, pompier sau duhovnic ? Cred că se aplică partea finală a insolitului comentariu… Sau oricum nu e cazul, pontonul lui Emil fiind frecventat mai mult de oameni obosiţi, înfometaţi şi însetaţi, dar toţi, toţi, amatori de pescuit! Oricum Emile, poate iei legătura cu Victor Rebengiuc şi în campania “Regio. De dimineaţă până seară, dezvoltăm o ţară”, îţi construieşti un Mall cultural, uite aşa, să crape primăria din Caraorman de ciudă !

octombrie 5, 2014 / peponton

Spinning vs. staţionar

Temă de dispută între partenerii de barcă : Unde mergem azi ? La crap  sau la răpitor ? Hai la crap şi dacă nu merge, pe la 12 strângem sculele şi plecăm la răpitor ! Fatalmente, crapul nu merge ( probabil şi din cauză că interesul se deplasează automat în sfera speranţelor… poate ştiuca, poate un cârd de bibani, poate, poate ! ) aşa că strângem tot şi o pornim spre locurile bănuite că “ţin” răpitor.Unde mai mult ca sigur nu merge nimic. Între timp, Silviu, vulpoi bătrân în ale pescuitului la crap, sigur scoate doi trei crăpceni,  în timp ce de dimineaţă, la răpitor, Dorin şi Colonelul luaseră şi ei o cumătră-două. Iar noi, nehotărâţii luăm şi noi ce putem, comenzi marinăreşti de acostare, sau  puţină drojdie să ne mai treacă of-ul ! Nu ştiu dacă şi la seria din 25 septembrie la care nu am participat o fi fost la fel, dar cele câteva fotografii primite mi-au inspirat cele de mai sus.

La staţionar

DSC03136

Răbdarea e o virtute !

DeeeeeC03123

La spinning

 

20140928_114eeeeeeeeeg

Grip-ul este omologat, are cap rotativ şi cleşti de silicon !

201409555525_102633

septembrie 30, 2014 / peponton

Pescuitul de pe margine

Mai precis, din tribune, din staluri, din loje, din orice alt loc de unde priveşti un spectacol fără să poţi interveni altfel decât cu aplauze sau fluierături (după vorbă, după port). Asta a fost ! Am rămas în tribune atunci când grupul din care de regulă făceam parte de câţiva ani încoace, a avut o frumoasă ieşire la Emil la sfârşit de septembrie. Foarte ciudat, i-am urmărit aproape fără să vreau. Joi dimineaţa,  la bărbierit, îmi spuneam: acum sunt la Murighiol în faţa magazinului, dorm puţin  în maşină (cel mai odihnitor somn, chiar dacă nu durează decât douăzeci de minute, maximum)  şi aşteaptă să deschidă; mai târziu, ajunsesem prin Piaţa  Revoluţiei şi-mi spuneam : a venit „Rapida”, vai de mămăliga lor, încarcă la bagaje până nu mai pot!  Peste zi nu m-am mai gândit la ei, ştiam aproape milimetric ce se întâmplă : la sosirea la ponton, de la aproape 50 de metri, vor striga oarece snoave şi urări “bărbăteşti” către Emil care de pe punte  le va da…mola*), apoi, ca nişte extrem de civilizaţi oameni ce sunt, se vor înghesui să arunce câte un bagaj, care în cameră, care în barcă, aşa, să-şi fixeze locul, de parcă ar rămâne cineva să doarmă în anexa lui Vali sau să navigheze cu lotca putrezită de pe mal… Apoi, după aşezatul bagajelor şi montatul motoarelor pe bărci, tradiţionala palincă cu eternul şi fascinantul Emil (cred că trage puţin ulei de candelă înainte de sosirea rapidei, că prea nu se lasă afectat de …cadourile oaspeţilor! ), apoi, care, cum: Silviu şi doctorul, cu siguranţă se reped la locurile de pescuit, nea Ion şi Dorin o lungesc cu o gustare sub privirie înţeleg[toare ale lui nea Ionică Pescarul care îşi savurează liniştit laptele( Covalact de ţară, prea bun, prea ca la ţară!). În sfârşit, Dorin se duce la somn şi nea Ion face 13-14 din cauza startului ratat… dar, cei din urmă, (varianta 1 : vor fi cei dintâi; varianta 2 : rămân tot ultimii) , vor prinde… ştiucă ! Multă ştiucă şi nu mică ! Probabil din spirit de contrazicere, Potcoava cea misterioasă, cum o alintam mai deunăzi, despre care spuneam că se zgârcise în ultimii ani la câteva stilouri, a oferit grupului ştiucă din belşug, asezonată cu bibani negri, cocoşaţi, de a mulţumit şi cel mai exigent pescar. Drept e că şi-a luat şi ofranda, un Johnson de 6 CP sinucigaş, care s-a aruncat în apele lacului dintr-o decepţie în dragoste: stăpânul lui, nea Ionică Pescarul plănuise să cumpere unul nou, iar nea Kima, aplecat peste bordul bărcii într- o indiscreţie bahică i-a şoptit motorului tragica veste. Ar mai fi de povestit, despre o zi şi jumătate de ploaie, despre crapul şi ciortanii lui Silviu, despre convertirea lui Florian, atins iremediabi/irevocabil de microbul pescuitului la crap… Dar dacă nu am fost de faţă, nu am fost !  Haideţi domnilor, vă aştept cu ce aţi promis, aricole şi poze !

Notă : *) mola, nu înseamnă ceea ce ar putea să creadă unii, iată explicaţia din dicţionar :

MOLÁ1 vb. tr. (mar.) a elibera complet o parâmă din locul unde a fost legată. (< fr. moler)

 

septembrie 20, 2014 / peponton

Sezonul de toamna 2014

Încheiam articolul precedent cu expresia aia cu “whiskey – ul fără alcool”, ca şi cum n-ar exista aşa ceva. Păi cum să nu existe ? Pescuit fără peşte, nu există ?  Ba da, şi încă cum ! Practic, cel mai adesea, pescuitul e fără peşte!     Dovadă mai multe ocazii când am încheiat şederea  la Emil fără capturi (mă refer la crap), sau cu una-două bucăţi la grupul de 10 turişti. Vedeţi, am spus bine, turişti, nu pescari, pescari fiind de regulă acei oameni minunaţi şi capturile lor capitale pe care îi întâlnim cel mai adesea oriunde în altă parte faţă de locul (uneori şi timpul) unde suntem noi. Sau îi mai vedem pe la PVTV, Discovery sau pe TVR 2 la emisiunea „Pescar hoinar”. În sfârşit, pentru unii noroc cu nea Dumitru, Octavian şi ceilalţi pescari din Caraorman care înţeleg că turiştii au oarece obligaţii pe la Bucureşti şi se îndură să le mai vândă câte un ciortan – doi. Totuşi, de prin 2013, ambele sezoane, primăvară şi toamnă, au fost bine recompensate cu capturi interesante de crap. Lipsă la apel a fost însă cumătra ştiucă, Potcoava cea misterioasă oferind câteva stilouri de toată jena şi ceva  biban, aşa de-o saramură ! Cum va fi toamna lui 2014 _Sper să aflăm de la seria din 25 septembrie care a promis prin nea Ion că va sparge gheaţa pe blog cu un articol şi multe poze ! Hai să vedem, până atunci, fir întins !

 

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.