Skip to content
iulie 5, 2015 / peponton

Hai la tata-ncoa !

Dacă vă întrebaţi câteodată de ce nu merge bine pescuitul, am un răspuns deja verificat. Ei bine, nu e suficient să ai de toate: scule, nade, momeli sau ţuică ! Trebuie şi ceva magic, un pic de vrăjitorie, un descântec, s-o farmece pe cumătra ştiucă de s-o facă să se arunce singură în ancore. În lipsa unui descântec autentic, (fac pariu că localnicii au unul, dar îl ţin bine la păstrare) am făcut  o improvizaţie care până  la urmă nici măcar descântec nu e, pare mai degrabă o vorbă meşteşugită spusă cu har de actorul  Dem Rădulescu într-o  scenetă veche : „hai la tata-ncoa ! ” Şi am însoţit fiecare aruncare de spusa: „ hai la tata – ncoa ! ”   şi iar „hai la tata-ncoa!’,  cu accente din ce mai pline de satisfacţie atunci când chiar venea cumătra ! Pentru ilustrare şi popularizare a exemplaului, am pregătit un filmuţeţ pe care vă invit să-l urmăriţi cu boxele deschise.

iunie 30, 2015 / peponton

Tura- vura ` n Baba Rada (intermezzo la Gorgova, partea II-a)

După somnul de care am vorbit în prima parte, am ajuns totuşi la renumitul loc de şalău unde cu un an în urmă Ion a luat câteva exemplare frumoase. Am scos-o pe Carolina (montura tip Carolina, cea cu plumbul în formă de glonţ şi sunătoare biluţe de sticlă) am înfipt în ea un grub cu coada vibratilă şi … nimic !  Şalăul nu s-a prezentat, nici la mine, nici la Ion şi nici la nea Aripă. Aripă oricum nu pescuia, ştia el ce ştia!  Din nou m-am simţit turist şi nu pescar, văzând că barcagiul cocheta cu ideea de ghid încercând tot soiul de neavenite scuze pentru nesimţitul de şalău, gen „a scăzut foarte mult apa azi-noapte”, „e tulbure şi nu vede bine, dar în două –trei zile se limpezeşte”, „vine mizerie din Băclăneşti şi nu pune gura”. Oricum, nu prea aveam chef nici de şalău nici de ghid aşa că am pus punct primei zile, cu mari speranţe pentru cele următoare.

Porniţi dis-de-dimineaţă (devreme după capul nostru, de fapt cam târziu, după placul ştiucii) am început a bate Şontea lăsându-ne în curent spre Fortuna. Fără să vreau, am încălcat o regulă invocată pe loc  de Ion,  ( o fi existând cu adevărat aşa regulă ?) adică: „ să nu prinzi de la prima aruncare a zilei”. În dispreţul regulii, la prima aruncare cu ondulata mea de aramă, am şi extras prima ştiuculiţă. Evident, sub cei 40 cm regulamentari, aşa că s-a întors rapid printre ierburi. Zona de pescuit era cam aşa: Şontea avea lăţimea între 80 – 120 metri, malurile  erau tivite când cu sălcii şi tufişuri , când cu perdele de stuf, curentul slab şi curgerea era dinspre Baba Rada spre Lacul Fortuna.  Adâncime înşelătoare din cauza vegetaţiei submerse, apă  limpede, ideală pentru pescuitul la ştiucă.  Stând în picioare în barcă, dacă priveai apa,  vedeai în adânc la 20-30 cm  un covor de brădiş verzui – maron  care se unduia în curent descoperind adevărate fiorduri de înălţimi şi forme dintre cele mai diverse, între  care se căscau profunzimi întunecate. Printre meandre roiau zeci de obleţi lucitori ale căror schimbări de direcţie, bruşte, toţi ca la comandă, te  lăsau mut.  Şi acolo, între pâlcurile de brădiş, pândea dumneaei, mult dorita  essox lucius ! Am văzut de câteva ori spectacolul rar al ţîşnetului din adânc spre palma de apă de deasupra brădişului  urmat de atacul nălucii,  înţeparea  şi drilul  condimentat cu lunânări  şi fugă  sub barcă sau în stuf ! Supliment, am încercat şi la peştişor viu (într-un final, nea Aripă prinsese câţiva obleţi la prostovol) şi am avut foarte incitanta senzaţie a plutei scufundate în atacuri îndrăzneţe de biban.

Ce mai, aproape o oră, ne-am simţit pescari; după aceea, din nou turişti!

Dis de dimineaţă pe canalul Sulina

DSCN6481

 

Nea Mitică Arhip, zis Aripă săgetând Baba Rada (scuze pentru ţinută,avea uniforma la spălat)

DSCN6486

 

Frumuseţe pe Şontea

DSCN6488

Unde te-ai ascuns cumătră ?

 

DSCN6507

 

Un biban, doi bibani !

DSCN6473

Hai acasă, hai cu mine…(gil dobrică)

DSCN6475

iunie 25, 2015 / peponton

Intermezzo la Gorgova – partea I

Între două ture la Emil, o Gorgovă nu strică nimănui ! Aşa că, imediat după prohibiţie, iată-ne,  patru magnifici ai Pontonului lui Emil, la îmbarcare lângă bacul de la Nufărul,  într-o dimineaţă superbă de vară.

Nu am folosit bacul, asta ar fi însemnat cale de trei ore de la Partizani până la Gorgova, pe un drum de pământ plin de şleauri şi gropi, pe care puţinele maşini în mişcare ridică  nori de praf precum diligenţele din filmele western. Aşa că, asemenea unor  turişti din „low middle class” sau, dacă vreţi din „high low class”  (termen creat ad-hoch) , ne-am îmbarcat în şalupa lui nea Mitică Gorgoveanu, localnic înzestrat cu vestă Jaxxon şi ochelari de vedere cu fundul triplu.  Totuşi, având simţul navigaţiei, Nea Mitică  ne-a dus în mai puţin de o oră la debarcaderul unei foarte bine plasate pensiuni.  Senzaţia de turism, complet absentă la Pontonul lui Emil (unde fiecare luptă pentru condiţiile de viaţă din cele trei-patru zile), ne-a fost întărită de amabilitatea gazdelor care ne-au ajutat să cărăm bagajele şi ne-au instalat în camerele curate şi  răcoroase, întrebându-ne chiar, dacă nu vrem să stăm single !

Probleme am avut cu timpul alocat pentru welcome – drink (timp mort pentru pescuit) dar am făcut cunoştinţă cu vajnicii marinari de fluviu, nea Arhip, supranumit Aripă şi nea Nicu, supranumit  Nicu (nu are poreclă, probabil din cauza înfăţişării oarecum sobră, ceva între majordom/mâtre d’ hotel/arcaş de-al lui Ştefan cel Mare  sau renumitul bucătar-marinar al fraţilor Grigoriu). Drept e că mai târziu, bucătăriţa – pescăriţă Kati, soţia sa, îl apela cu supra numele de Iubiloi, dar nu putem considera asta o poreclă. În sfîrşit, l-am primit pe nea Arhip , o barcă ungurească din aluminiu cu motor Honda de 25 de cai şi hai la pescuit !   Deja era cald de mureai, dar pasiunea pentru natură nu are limite ! Am pornit pe mica centură a Gorgovei, am străpuns-o  pe Baba Rada şi ne-am proptit în Şontea, cu botul bărcii amuşinând spre Lacul Fortuna.  Astea le-am înţeles mai târziu, atunci eram sub influenţa welcome-drink-ului şi a nopţii nedormite pe drumul de la Bucureşti precum şi sub imperiul emoţiei unei promise partide la şalău, prima din viaţa mea.  Până-n prânz, am prins fiecare oarece ştiuci, majoritatea eliberate, fiind sub dimensiune. Despre măsurătoare, n-aveam nici o grijă, barcagiul  Arhip avea textul pregătit, acelaşi de fiecare dată: dă-i drumul nea Ioane, nu vezi că n-are nici 25 de centimetri ? Habar n-am ce avea el cu dimensiunea de fix 25 cm, ştiind că media prin părţile noastre e de 16-18 , dar mă rog, treaba lui ! Am mai luat ceva bibani,  un pic de palincă, ceva bere, parcă şi puţin vin, nea Aripă era obsedat să prindă obleţi cu prostovolul pentru un oarecare Saşa , Şontea începuse să curgă la deal,  ştiucile să-şi aleagă  singur nălucile din trusă,  obleţii să fumeze ţigară de la ţigară şi habar n-am ce s-a mai s-a mai întâmplat că am adormit…

(va urma)

Bacul de la Nufărul

DSCN6422

 

În şalupa lui nea Mitică Gorgoveanu

DSCN6432

Şalupă cu oglindă retrovizoare

DSCN6438

În curtea primitoarei pensiuni

DSCN6477

La pescuit cu nea Arhip, zis Aripă

DSCN6465

Primele rezultate pe Şontea

DSCN6516

 

mai 3, 2015 / peponton

Restanţe din 2014

Din folclorul pontonului… sau,  ” Oameni, fapte, întâmplări”

 

aprilie 6, 2015 / peponton

Furtună pe Puiu

Foarte capricioasă vremea în atât de mult aşteptata ieşire de primăvară,  între 2 – 5 aprilie la Pontonul lui Emil ! Prima zi, când soare, când nor, nici prea frig , nici prea cald, aproape bine.

DSCN6354

Evident, la aşa condiţii meteo, în compensare, peşte, Nu ! De fapt, am văzut câţiva din foooarte mulţii ocupanţi ai locurilor consacrate de p e canalul Puiu – Roşu veniţi cu şalupe şi şalupiţe mai ceva ca la Brăneşti într-o zi de week-end, scoţând câte un crăpcean undeva între două şi cinci kilograme. Deci, peşte este! Cum să-l convingem să tragă şi de firele noastre ? Eee, asat e o chestiune, vorbim cu altă ocazie.  Ziceam de vreme.  Păi, ceva-ceva semne, pentru cunoscătorii gen nea Kima, au fost.

DSCN6387Ne gândeam că se va strica întrucâtva vremea, dar la ce a urmat, puţini se aşteptau. Drept e că Florian, Bogdan, Gabi, chiar şi Dorin (zic chiar şi… pentru că e din altă generaţie decât primii pomeniţi) au zăpăcit internetul anunţând : Furtună !

Am zâmbit superior, în ignoranţa şi euforia unei ţuici adevărate de Deva, gândind : furtună sau nu, mâine dau lovitura.

DSCN6398

„Aleg locul de pescuit la 50 m dicolo de salcia solitară de pe partea stângă a canalului după bază ( mulţumesc Silviu, bun loc, dar era ocupat) , voi folosi saci solubili dublu înfăşuraţi, porumb fiert cu aromă de scoică, cârlig nr. 4 cu două boabe pe firul de păr, eventual şi un flotant de la senzor, aşa, ca idee”. Am mai tras o ţuică (buună !) şi m-am dus la culcare, hotărât ca la şapte dimineaţa să zic împreună cu Cristi: mola parâma ! *

Peste noapte, vântul dinspre Puiu parcă înnebunise : vââj şi vââj şi iar vâj-vâj.

DSCN6395

Auzeam sinistru fluierat de prelate fluturate, gemete de frânghii frecate în ancore, şuierat de vânt strecurat printre ramuri de copaci şi fire de stuf ! Bietul Ponton, bătrân ca şi parcursul nostru post-revoluţionar, deci undeva cam la un sfert de secol, se văita din toate tablele şi niturile. Se legăna în valurile mari stârnite de vânt şi încerca să rupă legătura armonioasă cu grindul. Legătura era însă solid asigurată de două cabluri de oţel împletit, reminiscenţe ale industrializării forţate din anii comunismului. În timpul ăsta, eu cel puţin, dormeam dus în braţele lui Morfeu ( e o expresie, nu vă gândiţi la prostii, Morfeu este zeul viselor !) şi visam că sunt iar la Deva, în 1976, poposit în prima expediţie pionierească cu destinaţia peştera Meziad. Şi deodată, în visul meu, am ajuns la Verdun, celebru loc de bătălie în primul război mondial ! Bubuiau tunurile şi obuzierele de 305 mm, ici colo explodau grenadele, ce mai, un infern! Apoi,  şoc, simt un cutremur de 7,9 grade pe scara Richter! Zguduituri puternice în întuneric, vâjiitul vântului şi un glas cunoscut : „Avem apă de coridor ?”         ( după cum a mărturisit mai târziu, Ion se credea în filmul „Aventura lui Poseidon”, un film de mare succes cu Gene Hackman din anii 70, cu un vapor răsturnat de un val imens – nu se prea vorbea pe atunci de tsunami – şi efortul supraviţuitorilor de a ieşi din epava care plutea cu carena răsturnată). Ei bine, nu. Apă pe coridor nu aveam,  potonul nu se scufundase, dar lucruri destul de grave se petrecuseră totuşi. Se rupsese parâma care ţinea legat micul ponton dinspre Puiu şi odată cu el, intrase în derivă un catamaran amarat tocmai de acel mic ponton. La momentul când m-am trezit din somn, catamaranul pornise motoarele şi încerca disperat să iasă de sub vânt şi să nu se mai izbească de pontonul lui Emil. Curentul, vântul putrenic şi parâma încă legată îl făceau însă să manevreze în spaţiu limitat, lovindu-se când  de un ponton, când de celălalt. Bineânţeles, au ieşt în ţinute sumare, Emil, nea Kima, ba chiar şi Dorin şi împreună au reuşit pe o vreme desprinsă din documentarele Discovery, să elibereze catamaranul care s-a înfipt, mai mult sau mai puţin controlat, în malul de vis a vis.

Eu m-am răsucit pe partea cealaltă şi am plecat din Deva spre Beiuş…

A doua zi :

DSCN6368

DSCN6367

*) mola parâma : comandă marinărească care înseamnă a elibera complet o parâmă din locul unde a fost legată pentru a pune ambarcaţiunea în plutire.

martie 21, 2015 / peponton

Noiembrie de plumb pe Gabardin

 

Mă gândeam odată să încerc să fac o statistică din care să rezulte câteva reguli de urmat la pescuitul ştiucii. Adică să caut diverse afirmaţii prin cărţi de profil sau prin articole ori postări, să le trec într-un tabel şi să văd care anume se găsesc de mai multe ori. Aş da astfel şanse desprinderii unor învăţăminte. De exemplu, afirmaţiile : „ştiuca îşi schimbă dinţii în perioada de lună plină „ sau, „dacă e înnorat , folosiţi linguriţe albe, dacă e soare, linguriţe galbene” , sau mai sub – urbana, „apa creşte, p(aa) peşte !” (asta nu era neapărat cu ştiuci, dar am pus-o pentru doza de obrăznicie necesară ). Ei bine, m-am lăsat repede păgubaş, întrucât de cele mai multe ori am avut scor egal pentru teoremă şi reciprocă, sau cel mult un firav 2 – 1 , ceea ce mă face în continuare să nu ştiu când schimbă ştiuca dinţii şi când părul sau năravul. Dar totuşi, unele ziceri, se verifică. Aşa de exemplu, l-am auzit pe Dorin spunând :” când presiunea creşte (sau scade, nu-mi amintesc bine), ştiuca se retrage în maluri, când presiunea scade (sau creşte, nu-mi mai amintesc) ştiuca merge în larg”. Era vorba, v-aţi dat seama, de pescuitul ştiucii în lacurile deltei, de aici malurile şi largul. Păi da, nu ştiu cum era presiunea, dar astă-toamnă, pe Gabardin, ştiuca se găsea numai în larg ! Din acest motiv, pescuitul ştiucii s-a făcut într-un mod mai deosebit decât de obicei şi anume: ne îndreptam cu bărcile spre larg, apoi opream motoarele şi ne lăsam în vânt. Lansam în toate direcţiile, până când vântul ne împingea în mal; din nou plecam în larg şi tot aşa, de dimineaţă până spre ora patru după amiaza când începea să se întunece. Rezultate ? Şi da, şi nu ! Păi cum adică şi da şi nu ? Simplu, la unii (echipa Gabi , Ion, Dorin, nea Ionică Pescarul ) din belşug, la alţii (Cristi, Mitică) mai puţin. Culmea că procedeul era acelaşi la toţi, lacul era acelaşi, linguriţele nu foarte diferite, cu alte cuvinte, condiţii identice ! Habar n-am, o exista o zeiţă a pescuitului ? Că de Fortuna, zeiţa norocului, nu prea m-am lipit. Poate să fac ceva sacrificii rituale (de exemplu să aduc o ofrandă în ţuică, pe care să o vărs nu în stomac ci în lac), vreo incantaţie (mai bine o libaţie) ceva, orice, dar să prind şi eu ceva cumetre mai îmbrăcate ! Eee, una peste alta, a fost frumos, în ciuda vremii nu tocmai prietenoase care mi-a inspirat titlul postării, aşa că vă ofer câteva imagini, sper eu, lămuritoare !

 

DSCN6269DSCN6281DSCN6284

DSCN6283

decembrie 17, 2014 / peponton

Regressus ad ponton-um

Vreau să dau un motiv pentru a alunga lenea şi lehamitea care ne împiedică uneori să facem câte o fotografie zicând : „ iaar poze cu pontonul… cu baza, cu plaurii, cu barca, cu apusul; am o mie şi o sută, nici n-am timp să le mai văd din când în când…” Aşa o fi, dar, pe nesimţite anii trec, oamenii, obiceiurile, se schimbă şi ce sentiment plăcut avem când privim o imagine din trecut şi comparăm cu ceea ce este acum! Încă nu ştiu prin ce mijloc, Ion Mutulete a găsit câteva fotografii cu Pontonul lui Emil de prin anul 2003 şi mi le-a trimis. Nu cunosc prea mulţi din fotografii, dar m-am bucurat să-i revăd, mai tineri cu unsprezece ani, pe Dorin, pe Relu-avocatul, pe Siviu, pe Darius  şi fireşte, pe Ion,  împreună cu capturile lor ( aşa bănuiesc) . La fel, mi-au plăcut unele imagini cu pontonul şi Pionierul,  nu-mi dau seama unde era ancorat, parcă undeva pe lângă bază.  Pentru că nu am mai avut răbdare să-l întreb pe Ion, pun la dispoziţia vizitatorilor pontonului, şi celor nostalgici, şi celor nou veniţi, câteva din fotografiile primite, fără explicaţii sau comentarii. Le aştept de la cei care le pot face !

(pentru vizualizare la dimensiune optimă, Click pe fiecare fotografie)

 

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.