Skip to content
noiembrie 19, 2015 / peponton

„Ştiuciada” de toamnă, ediţia 2015

Spuneam mai de mult că s-a cam dus farmecul naturii şi al plimbărilor prin canalele şi lacurile Deltei şi s-au dus, în locul lor apărând goana după capturi. Când vorbeşti de pescuit la răpitor, ideea capturilor mi se pare foarte normală. Păi închipuiţi-vă cum stă treaba: pleci de cum se luminează de ziuă şi începi să lansezi în stânga şi-n dreapta până seara în amurg. Drept e că mai faci câte o pauză, fie atunci când porneşti cu barca spre alt loc mai promiţător, sau, mai banal, atunci când tragi câte o drojdie. Glumeam cu nea Ion, făcând haz de necaz, că dacă ar fi să ne urmărească nişte extratereştrii, s-ar cruci. Păi să vezi doi oameni în mijlocul unui lac imens vrând să scoată tot brădişul din apă cu nişte beţe de care sunt legate  fire subţiri, sigur acei extratereştrii s-ar întreba dacă pentru acest scop nu ar fi necesară o unealtă mai puternică. Şi asta pentru că la fiecare aruncare, scoteam brădiş, brădiş şi iar brădiş ! Ştiucă, ioc ! În două zile, şase aşa zise ştiuci la doi oameni, plus 10-12 bibani, iar restul vegetaţie acvatică. Şi deodată, telefonul salvator de la Gabi doctorul: „Veniţi pe Roşu, se prinde în draci !”  Nu ştiu dacă chiar aşa a spus, dar ne-a chemat pe toţi pe Roşu, unde el şi tatăl său scoteau ştiucă după ştiucă! Foarte încrezători după ce am văzut cu ochii noştri juvelnicul lor plin, am început şi noi să schimbăm moşmoande după moşmoande, dar fără nici un rezultat. În afară de ei, nimeni nu a prins ştiucă ! Şi nu s-ar zice că n-aveam moşmoande: oscilante, rotative, spinner –bait-uri şi cicade, twistere şi chiar…peşte viu ! Dar nu aveam „iarba fiarelor” care să deschidă gura ştiucilor, o aveau numai Gabi şi tatăl său Victor, campioni en-titre la ediţia de toamnă a „Ştiuciadei 2015”. Generos şi altruist, Gabi ne-a arătat moşmoanda prinzătoare, dar, fatalitate, nimeni nu avea aşa ceva în trusă şi  fapt greu explicabil, deşi eram la 100 m de barca campionilor, deşi am schimbat tot felul de năluci (evident, din cele ce se potriveau condiţiilor, adică apă adâncă şi fund curat, fără vegetaţie), nu am prins ! Plini de stupoare în faţa acestei realităţi inedite, nici nu ne-am mai uitat la challanger, renumitul “Maestru emerit al Deltei”, Nea Ionică Pescarul, care a zis că totuşi a luat şi el ceva ştiuci la dolinger-uri. Nu închei postarea fără a aminti botezul la răpitor al lui Silviu, reputat pescar de staţionar care după ce a prins în dimineaţa plecării o ştiucă destul de frumuşică, a zis cu naturaleţea lui caracteristică: „asta e toată senzaţia ? hmm, mă aşteptam la mai mult…” Eu în aceeaşi barcă cu el, dar fără captură, i-am urat printre dinţi, mult succes la pescuit !

 mosmoanda

Moşmoanda prinzătoare !

 

 

 

septembrie 15, 2015 / peponton

Ţinutul uitat de timp

Generaţiile care au apucat revoluţia jurasic-ului(filme, benzi desenate, jucării) , n-au de unde să ştie că prin anii 80, în cinematografele noastre socialiste, s-a difuzat un film, Jurassic Park avant la lettre, cu titlul „Ţinutul uitat de timp”. Ar fi plictisitor să intru în contradicţie cu propria memorie  şi să caut pe Imdb date despre filmul de care vorbesc, inclusiv anul apariţiei. Prefer să -mi amintesc că a fost difuzat la cinematografele româneşti înainte de 1990,  memoria este înşelătoare dar sper nu şi de data asta. Subiectul filmului era banal: urmare unui naufragiu, supravieţuitorii ajung pe o insulă unde descoperă stupefiaţi că acolo trăiesc dinozauri. Fiind într-o inspiraţie cvasi cinematografică, îmi amitesc totodată de ecranizarea cărţii lui Cornelius Ryan, „Un pod prea îndepărtat” legată de o operaţiune îndrăzneaţă din al doilea război mondial, dar aici, important este numai titlul. Deci „Un pod prea îndepărtat” şi „Ţinutul uitat de timp” . Ce ar avea de a face cu Pontonul lui Emil ?  Ei bine, învingându-mi greu egoismul de pescar, vă mărturisesc că în prejma pontonului există un „ţinut uitat de timp”, dar, este totuşi, „un pod prea îndepărtat”. V-am făcut curioşi ? Promit să dezvălui într-o postare viitoare ceva informaţii. Până atunci, deşi prinsă în Gabardin, ştiuca lui nea Ion stă mărturie că zona bătută de fâşneţele noastre Lagune, nu şi-a spus ultimul cuvânt !

septembrie 6, 2015 / peponton

Cine este Camp-ION ?

O întrebare aproape inutilă, Campion este nea Ion Mutulete, în calitatea sa de tătic al multor frecventatori ai Pontonului lui Emil, cu o vechime de neegalat prin apele canalului Puiu- Roşu şi cu amintiri pe măsură.  Acuma, drept e că şi echipa lui Bogdan ţine aproape, Gabi şi ai lui la fel nu se lasă,  Silviu punctează cu exemplare frumoase.  Deci, rezultate bune, atât la staţionar cât şi la răpitor. Tocmai de aceea, cu de la mine putere, l-am declarat pe ne Ion, campionul acestei ture la Pontonul lui Emil. Doi crapi şi o ştiucă capitală, aşa cum nu credeam că  se mai află prin apele Gabardinului, precum şi multe alte capturi eliberate cu sportivitate în mediul lor natural, mă îndreptăţesc sa fac afirmaţia de mai sus.  Până la următoarea postare pe subiectul recentei  ture la Pontonul lui Emil, iată dovezile !

Nea Ion şi crapul

DSCN6644

Crapul ar vrea să spună şi el ceva, poate îi dau cuvântul data viitoare

DSCN6645Iată şi partea cu ştiuci !

DSCN6650DSCN6651

Şi pentru că azi e o zi deosebită pentru dl. Ion Mutulete, îi urez cu prietenie,

La Mulţi Ani !”

august 22, 2015 / peponton

Amazonul de la Gorgova

N-am fost şi probabil n-am să ajung pe fluviul Amazon sau în junglă dar tot ceea ce am văzut la televizor  din vremea Teleenciclopediei  până-n vremea canalelor Discovery şi National Geografic despre ape şi vegetaţie luxuriantă am regăsit pe canalul Chrulig, între centura Maliuc – Lacul Rotund –  Păcală –  Lacul Fortuna !  Ia priviţi :

iulie 5, 2015 / peponton

Hai la tata-ncoa !

Dacă vă întrebaţi câteodată de ce nu merge bine pescuitul, am un răspuns deja verificat. Ei bine, nu e suficient să ai de toate: scule, nade, momeli sau ţuică ! Trebuie şi ceva magic, un pic de vrăjitorie, un descântec, s-o farmece pe cumătra ştiucă de s-o facă să se arunce singură în ancore. În lipsa unui descântec autentic, (fac pariu că localnicii au unul, dar îl ţin bine la păstrare) am făcut  o improvizaţie care până  la urmă nici măcar descântec nu e, pare mai degrabă o vorbă meşteşugită spusă cu har de actorul  Dem Rădulescu într-o  scenetă veche : „hai la tata-ncoa ! ” Şi am însoţit fiecare aruncare de spusa: „ hai la tata – ncoa ! ”   şi iar „hai la tata-ncoa!’,  cu accente din ce mai pline de satisfacţie atunci când chiar venea cumătra ! Pentru ilustrare şi popularizare a exemplaului, am pregătit un filmuţeţ pe care vă invit să-l urmăriţi cu boxele deschise.

iunie 30, 2015 / peponton

Tura- vura ` n Baba Rada (intermezzo la Gorgova, partea II-a)

După somnul de care am vorbit în prima parte, am ajuns totuşi la renumitul loc de şalău unde cu un an în urmă Ion a luat câteva exemplare frumoase. Am scos-o pe Carolina (montura tip Carolina, cea cu plumbul în formă de glonţ şi sunătoare biluţe de sticlă) am înfipt în ea un grub cu coada vibratilă şi … nimic !  Şalăul nu s-a prezentat, nici la mine, nici la Ion şi nici la nea Aripă. Aripă oricum nu pescuia, ştia el ce ştia!  Din nou m-am simţit turist şi nu pescar, văzând că barcagiul cocheta cu ideea de ghid încercând tot soiul de neavenite scuze pentru nesimţitul de şalău, gen „a scăzut foarte mult apa azi-noapte”, „e tulbure şi nu vede bine, dar în două –trei zile se limpezeşte”, „vine mizerie din Băclăneşti şi nu pune gura”. Oricum, nu prea aveam chef nici de şalău nici de ghid aşa că am pus punct primei zile, cu mari speranţe pentru cele următoare.

Porniţi dis-de-dimineaţă (devreme după capul nostru, de fapt cam târziu, după placul ştiucii) am început a bate Şontea lăsându-ne în curent spre Fortuna. Fără să vreau, am încălcat o regulă invocată pe loc  de Ion,  ( o fi existând cu adevărat aşa regulă ?) adică: „ să nu prinzi de la prima aruncare a zilei”. În dispreţul regulii, la prima aruncare cu ondulata mea de aramă, am şi extras prima ştiuculiţă. Evident, sub cei 40 cm regulamentari, aşa că s-a întors rapid printre ierburi. Zona de pescuit era cam aşa: Şontea avea lăţimea între 80 – 120 metri, malurile  erau tivite când cu sălcii şi tufişuri , când cu perdele de stuf, curentul slab şi curgerea era dinspre Baba Rada spre Lacul Fortuna.  Adâncime înşelătoare din cauza vegetaţiei submerse, apă  limpede, ideală pentru pescuitul la ştiucă.  Stând în picioare în barcă, dacă priveai apa,  vedeai în adânc la 20-30 cm  un covor de brădiş verzui – maron  care se unduia în curent descoperind adevărate fiorduri de înălţimi şi forme dintre cele mai diverse, între  care se căscau profunzimi întunecate. Printre meandre roiau zeci de obleţi lucitori ale căror schimbări de direcţie, bruşte, toţi ca la comandă, te  lăsau mut.  Şi acolo, între pâlcurile de brădiş, pândea dumneaei, mult dorita  essox lucius ! Am văzut de câteva ori spectacolul rar al ţîşnetului din adânc spre palma de apă de deasupra brădişului  urmat de atacul nălucii,  înţeparea  şi drilul  condimentat cu lunânări  şi fugă  sub barcă sau în stuf ! Supliment, am încercat şi la peştişor viu (într-un final, nea Aripă prinsese câţiva obleţi la prostovol) şi am avut foarte incitanta senzaţie a plutei scufundate în atacuri îndrăzneţe de biban.

Ce mai, aproape o oră, ne-am simţit pescari; după aceea, din nou turişti!

Dis de dimineaţă pe canalul Sulina

DSCN6481

 

Nea Mitică Arhip, zis Aripă săgetând Baba Rada (scuze pentru ţinută,avea uniforma la spălat)

DSCN6486

 

Frumuseţe pe Şontea

DSCN6488

Unde te-ai ascuns cumătră ?

 

DSCN6507

 

Un biban, doi bibani !

DSCN6473

Hai acasă, hai cu mine…(gil dobrică)

DSCN6475

iunie 25, 2015 / peponton

Intermezzo la Gorgova – partea I

Între două ture la Emil, o Gorgovă nu strică nimănui ! Aşa că, imediat după prohibiţie, iată-ne,  patru magnifici ai Pontonului lui Emil, la îmbarcare lângă bacul de la Nufărul,  într-o dimineaţă superbă de vară.

Nu am folosit bacul, asta ar fi însemnat cale de trei ore de la Partizani până la Gorgova, pe un drum de pământ plin de şleauri şi gropi, pe care puţinele maşini în mişcare ridică  nori de praf precum diligenţele din filmele western. Aşa că, asemenea unor  turişti din „low middle class” sau, dacă vreţi din „high low class”  (termen creat ad-hoch) , ne-am îmbarcat în şalupa lui nea Mitică Gorgoveanu, localnic înzestrat cu vestă Jaxxon şi ochelari de vedere cu fundul triplu.  Totuşi, având simţul navigaţiei, Nea Mitică  ne-a dus în mai puţin de o oră la debarcaderul unei foarte bine plasate pensiuni.  Senzaţia de turism, complet absentă la Pontonul lui Emil (unde fiecare luptă pentru condiţiile de viaţă din cele trei-patru zile), ne-a fost întărită de amabilitatea gazdelor care ne-au ajutat să cărăm bagajele şi ne-au instalat în camerele curate şi  răcoroase, întrebându-ne chiar, dacă nu vrem să stăm single !

Probleme am avut cu timpul alocat pentru welcome – drink (timp mort pentru pescuit) dar am făcut cunoştinţă cu vajnicii marinari de fluviu, nea Arhip, supranumit Aripă şi nea Nicu, supranumit  Nicu (nu are poreclă, probabil din cauza înfăţişării oarecum sobră, ceva între majordom/mâtre d’ hotel/arcaş de-al lui Ştefan cel Mare  sau renumitul bucătar-marinar al fraţilor Grigoriu). Drept e că mai târziu, bucătăriţa – pescăriţă Kati, soţia sa, îl apela cu supra numele de Iubiloi, dar nu putem considera asta o poreclă. În sfîrşit, l-am primit pe nea Arhip , o barcă ungurească din aluminiu cu motor Honda de 25 de cai şi hai la pescuit !   Deja era cald de mureai, dar pasiunea pentru natură nu are limite ! Am pornit pe mica centură a Gorgovei, am străpuns-o  pe Baba Rada şi ne-am proptit în Şontea, cu botul bărcii amuşinând spre Lacul Fortuna.  Astea le-am înţeles mai târziu, atunci eram sub influenţa welcome-drink-ului şi a nopţii nedormite pe drumul de la Bucureşti precum şi sub imperiul emoţiei unei promise partide la şalău, prima din viaţa mea.  Până-n prânz, am prins fiecare oarece ştiuci, majoritatea eliberate, fiind sub dimensiune. Despre măsurătoare, n-aveam nici o grijă, barcagiul  Arhip avea textul pregătit, acelaşi de fiecare dată: dă-i drumul nea Ioane, nu vezi că n-are nici 25 de centimetri ? Habar n-am ce avea el cu dimensiunea de fix 25 cm, ştiind că media prin părţile noastre e de 16-18 , dar mă rog, treaba lui ! Am mai luat ceva bibani,  un pic de palincă, ceva bere, parcă şi puţin vin, nea Aripă era obsedat să prindă obleţi cu prostovolul pentru un oarecare Saşa , Şontea începuse să curgă la deal,  ştiucile să-şi aleagă  singur nălucile din trusă,  obleţii să fumeze ţigară de la ţigară şi habar n-am ce s-a mai s-a mai întâmplat că am adormit…

(va urma)

Bacul de la Nufărul

DSCN6422

 

În şalupa lui nea Mitică Gorgoveanu

DSCN6432

Şalupă cu oglindă retrovizoare

DSCN6438

În curtea primitoarei pensiuni

DSCN6477

La pescuit cu nea Arhip, zis Aripă

DSCN6465

Primele rezultate pe Şontea

DSCN6516

 

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.