Skip to content
August 5, 2017 / peponton

N-a fost să fie Roşu, a fost… Gorgova !

Ziceam ceva de o numărătoare inversă, de o tură în primăvara asta la Emil. Nu m-am dus, am şi uitat din ce motiv, cert e că am deschis sezonul 2017,  fix în prima zi de după ridicarea prohibiţiei, la început de iunie.  Cu Dorin, Relu şi nea Ion, am descins într-o după amiază toridă pe faleza Tulcea, în aşteptarea unui watter-taxi, bine tocmit de nea Ion încă din Bucureşti : 700 lei  dus-întors Tulcea – Gorgova, e un preţ bun. Asta până nu intră Uber şi pe apă, că atunci chiar vor fi nimicite tarifele de transport în Deltă. Că tot a venit vorba, de curând, învăţând pentru examenul pentru obţinerea permisului de conducere a ambarcaţiunilor de agrement, am aflat că posesorii unui astfel de permis nu au voie să efectueze transporturi contra-cost, adică nu pot folosi dreptul de a conduce ambarcaţiuni în nici un scop comercial. Dar un posesor de barcă şi permis, poate primi în barca sa, nişte prieteni !  De altfel, chiar prieten ne-a fost taximetristul acvatic, devreme ce imediat după urcare şi aşezarea bagajelor, ne-a pus în mână nişte pahare de plastic din cele mari aşteptând să le umplem cu şpriţ ! Nea Ion s-a executat, crezând probabil că e un obicei al locului sau o superstiţie a barcagiilor menită să asigure siguranţa pasagerilor. Mai târziu, am aflat cu oarece stupoare că vinul era al lui Dorin, dar a picat foarte bine, rece şi aromat, băut în viteza şalupei !

Ar trebui să povestesc multe, în special cum la pensiunea lui Călin, auzind de sosirea noastră, au venit să ne vadă , da, da, doar să ne vadă : nea Mitică Gorgoveanu, cel care ne transportase acum doi ani,  Nicu, soţul lui Kati-Pescăriţa, tatăl lui Aripă şi bineînţeles, Aripă în persoană ! Toţi au fost sincer bucuroşi să ne vadă, lucru de mare mirare pentru noi, obişnuiţi cu ipocriziile cotidiene.  Aşa s-a dus prima seară, în poveşti, amintiri şi evident…şpriţ uşor, de vară.

Veştile despre pescuit nu erau prea bune. Ştiuca nu trăgea (de unde or fi ştiut oare, prohibiţia fiind în vigoare până în ziua soirii noastre) , bibanii erau puţini şi mici, avaţii fac acrobaţie dar nu pun gura, crap şi alte lucruri sfinte, nici nu se discută. Parcă la  şalău, ar fi şanse, dar aici, numai cunoscătorii se pot afirma!

Ca să nu mă lungesc, zilele care au urmat  au confirmat informaţiile iniţiale. Ştiuca nu am văzut. Drept e că dacă ne forţam un pic, ajungeam până la Mila 23, la Muzeul Lotcii din centrul comunei, să împlinim zisa lui Toma Caragiu din filmul Operaţiunea Monstru, adică  „…să vedem ştiuca la muzeu ! ” . Una  peste alta, am revăzut Şontea, Fortuna,  Baba Rada şi Chrulic-ul. În plus, ne-a plăcut mult trecrea în Lacul Gorgova, lac aflat între braţele Sulina şi Sfântul Gheorghe, un lac foarte mare, încojurat de sateliţi de o frumuseţe rară : lacurile Rotund, Potcoava,  Gorgovăţ, toate cu legătură la canalul Litcov. Frumos, chiar frumos !

În final nici cu pescuitul nu a fost prea rău, nea Ion şi cu mine am scos  din canalul Sulina doi şalăi punctabili. Sigur am mai prins bibani, somotei, şi ţineţi-vă bine , am mai prins… obleţi ! Care cu caţaveica, care cu prostovolul, care cu prostovanul !  Dar m-am plictisit de scris, voi probabil v-aţi plictisit de citit aşa că vizionare plăcută  !

 

 

Anunțuri
Februarie 12, 2017 / peponton

Începe numărătoarea inversă !

Gata, destul cu „frumuseţile iernii” ! Destul ! Chiar dacă e ger, chiar dacă unii mai sunt pe pârtiile de ski din Österreich ( Austria,  pentru nea Consolenco),  parcă simt cum paşii mă duc, aproape pe  nesimţite, către magazinele de pescuit. Pentru că da, în curând, se va merge la pescuit, la Pontonul lui Emil ! Să vedem cum a trecut iarna grea  „regele peştilor”, Crapul sălbatic de Deltă ! Presimt că dacă mergem pe flerul lui nea Ion, sfârşitul lui februarie 2017, se va lăsa cu importante capturi. Şi asta în ciuda : gheţii netopite, curentului puternic purtând sloiuri şi bala-plauri, capcanele bala-plaurilor, adevărate flori carnivore ce se închid după ce ai trecut de ele prin firava potecuţă de apă şi evident, multiplele agăţături şi vegetaţie submersă, apa tulbure şi…rece ! Dar, fireşte,  „Temerarii Învinge” ! şi mai am o strigare : „Cu nea Ion şi` Emil în frunte, vom avea capturi mai multe” ! Acuma, în contextul internaţional tensionat peste măsură, nu ştiu ce rezultate vor avea tratativele bilaterale, româno -ukrainiene, desfăşurate incognito de o delegaţie condusă de nea Kima, tratative menite să obţină  sprijinul spărgătorului de gheaţă Vodkulin, aflat, se pare,  în rada portului Ismail (unii zic că sub apă, eu habar n-am !).  Dacă nea Kima dă greş, n-avem ce face decât să aşteptăm dezgheţul natural şi primăvara prohibiţiei ! Până atunci, aşa cum renumitul profesor  Lucian Boia a demontat unele mituri din istoria românilor ( Istorie şi mit în conştiinţa românească, ediţia I,  editura Humanitas 1997) , prin filmuleţul de mai jos, voi încerca să demontez şi eu un mit local,  mit de la Pontonul lui Emil şi anume, mitul lui nea Ion plimbăreţul, neinteresat de pescuit ! Ia vedeţi :

 

Notă : Cartea profesorului Lucian Boia, poate fi găsită aici:

http://vignette2.wikia.nocookie.net/nccmn/images/c/c0/Boia-Lucian-Istorie-Si-Mit-in-Constiinta-Romaneasca.pdf/revision/latest?cb=20150224135406&path-prefix=ro

Sunt sigur că mulţi” pontonieri”, o vor citi cu sufletul la gură, aşa însetaţi de cultură cum îi ştim !

Ianuarie 23, 2017 / peponton

Iarna-i grea, omătul (acum) e mare !

Pe principiul că ” niciodată să nu spui, niciodată !”,  iată că de la articolul precedent şi până acum, când scriu rândurile prezente, Iarna ne-a dat omăt, să ne săturăm de poezie.  Aşa că, am ajuns la parafraze : dacă Deltă nu e, atunci (mai) nimic nu e !  Ca atare, am înjghebat repede un  filmuleţ care ar fi trebuit să ilustreze mai vechea postare,  „La plimbare cu Fisherman Navigator”.  Cam slăbuţ, dar mai lucrez…  Până la film , reiau nişte fotografii extraordinare,  în ton cu…anotimpul !

Omul şi barca !  (Bătrânul şi marea de Ernest Hemingway – lectura favorită a oaspeţilor lui  Emil,  bibliofili înrăiţi)

P1020300

 Emil : Hai, acum să văd dacă o mai spuneţi pe aia cu TEMERARII care…”ÎNVINGE” !


P1020296

Trebuie să ai sânge rece (sau poate,  uşor…încălzit ) ca să faci ce fac ei !

P1020278

 Şi acum filmuleţul :

 

Decembrie 31, 2016 / peponton

Iarna-i grea, omăt…nu are !

Nu zic, o fi zăpadă pe undeva, dar aici, ” la asfalt” cum zice adesea Emil, nu e nici urmă. Ceea ce nu înseamnă că iarna n-ar fi grea. Şi e e grea, în special pentru că te apucă dorul de Deltă, de Ponton, de libertate şi nu prea ai cum să-l domoleşti. Sculele de pescuit zac prin cine ştie ce colţ de balcon sau magazie, raioanele de pescuit sunt pustii, lumea e ocupată cu  tradiţiile de sezon, deci mai nimic cu şi despre pescuit. Aşa că  m-am gândit să mai reiau din poveştile ilustrate ale toamnei 2016, măcar una-două pe lună, până trecem iarna şi ieşim prin martie la un pescuit de crap !  Iată mai jos, pe o muzică adecvată stării generale a pescarilor din grupul „Temerarii, câteva mărturii ale luptelor cu vinul, ţuica şi cu ştiuca, lupte purtate glorios  în luna octombrie la Pontonul lui Emil !

 

Decembrie 24, 2016 / peponton

Iarna pe uliţă, sau „Pescuit în decembrie cu Aurel”

După 1 decembrie, toată lumea începe să-şi facă planuri pentru Sfântul Nicolae, Crăciun sau Revelion.  Însă nea Ion Mutulete şi mai vechiul prieten al Pontonului lui Emil, Aurel, au dat o tură rapidă, între 9 şi 12 decembrie, să mai prindă care câte un crap, care câte o ştiucă, după cum o fi norocul. Ce au făcut, ce n-au făcut, nu  ştiu decât din auzite!  Vremea a fost extraordinară, cald să stai în talie, mai cald ca în octombrie ! N-a plouat, n-a nins, chiar dacă dimineaţa,  „Laguna” lui nea Ion trebuia să facă ce făcea spărgătorul de ghiaţă Potemkin în apele mării Barents!  (eeei, nici chiar aşa, dar nea Ion spunea că sunetul pojghiţei de ghiaţă îndepărtată de botul bărcii e o senzaţie aparte) . Dacă în prima zi, credincios pescuitului la staţionar, Aurel a rămas pe şalupa lui la crap, nea Ion a luat în locaţie de gestiune lacul Potcoava şi, singur singurel, a tot căutat-o pe cumătra ştiucă. Tot căutând-o, a ajuns tocmai în… Lacul Puiu ! Aici, spune că erau multe bărci, iar tehnica folosită era pescuitul la trenă ! Chiar a luat două bucăţi în acest stil, bucăţi nu foarte mari,  aşa că le-a eliberat. Să avem şi noi ce prinde sezonul următor ! A doua zi, Aurel s-a lăsat atras de „cântecul sirenei „ şi a revenit pentru puţin timp la o pasiune mai veche, pescuitul la ştiucă. Secvenţe din aventura lor, secvenţe inedite pentru noi, cei ce nu ajungem la Ponton iarna, vă invit să urmăriţi în filmuleţul următor !

Decembrie 10, 2016 / peponton

Ochiul cu ştiuci

În după amiaza cu ploaia din articolul precedent, nu-mi amintesc prea clar cum am ajuns să plec spre Potcoava, singur în barcă. Pentru acest blanc de memorie, aşi face răspunzător vinul, dar nu ar fi prea corect din partea mea. Pentru că băusem şi ţuică, aşa că nu e prea limpede cine m-a împins la gestul de a-l lăsa „pe” şi „la” uscat,  pe nea Ion şi de a pleca teleleu, la pescuit de ştiucă. Cum am virat din canal spre Potcoava, am dat de „Maestrul Emerit al Deltei”, renumitul Nea Ionică Pescarul. Tacticos, în cea mai deplină solitudine, acesta prindea biban după biban. Asta până să apar eu, cu moştenirea bahică şi găgeala aferentă. Drept e că la acel moment, am avut impresia că nu-l deranjez, dar oricum, după trecerea mea prin apropiere, zice că nu a mai prins nimic. O fi, n-o fi, habar n-am. Cert e că mânat de „dumnezeul beţivilor”, am nimerit într-un loc nou, unde nu mai fusesem până atunci. Un ochişor de apă,  retras, tivit cu stuf, la  adăpost de vânt, nici prea mare, nici prea mic, ce mai, exact ce-mi trebuia. Şi s-a dovedit foarte darnic, am prins în aproape două ore cât nu prinsesem toată ziua, eu şi nea Ion, la un loc.  Şi ca să nu mi se pună eticheta ce se ataşază de regulă pescarilor, ţinând cont că eram singur în barcă, am găsit cu cale să filmez o parte din aventură.

 

Noiembrie 15, 2016 / peponton

O ploaie ca la Cenaclul Flacăra

N-am fost niciodată la Cenaclul Flacăra, dar am auzit de multe ori bancul cu ciobanul care l-a făcut de râs pe  Adrian Păunescu explicându-i în rime, ce-i vine lui, ciobanului,  să facă cu oile, după ce l-a plouat aşa de mult de l-a udat până la…piele (aşa se spune, nu ?). De aşa ploaie am avut parte eu şi Nea Ion, surprinşi de potop ancoraţi la un „loc de crap” plasat undeva dincolo de baza Roşu, pe stânga cum vii de la Pontonul lui Emil. Plictisiţi de câtă ştiucă am prins (chiar adevărat, am prins ştiucă : „să dăm la tot cartierul”, cum spunea celebra Alina Răducănoiu), într-o zi cam înnorată ce-i drept, dar fără vizibile ameninţări de ploaie, după prânz, am hotărât să mergem din lacul Potcoava, pe Canalul Puiu -Roşu, la staţionar. Pe drum am primit în faţă câţiva stropi, dar eram oarecum încălziţi cu oarece ţuică şi nu am luat în seamă. Am ajuns la locul de crap, am întins lansetele şi am destupat vinul (la figurat, de fapt am deşurubat capacul ambalajului din plastic). Păi cum adică, după ce aţi băut ţuică ? Exact ! După ţuică, se recomandă – să nu zic se impune – un vinişor, alb, sec, uşor ca un fulg. După cum veţi vedea în filmuleţul de mai jos, vinul era alb şi vă mărturisesc, sec şi uşor, numai bun de stins gustul sărat al seminţelor de bostan sau floarea soarelui cu spartul cărora însoţeam veghea lansetelor. Când, deodată, ce să vezi ?  Ia mai bine priviţi şi vă minunaţi ! Natura e măreaţă! (dar nici cârcotaşa natură umană nu e mai prejos, am luptat cu vânturile,valurile şi…ploile, cu armele noastre, renumitul vinişor Ferrer Neuf du Pape 1963, cumpărat din piaţa Pantelimon).