Skip to content
aprilie 6, 2015 / peponton

Furtună pe Puiu

Foarte capricioasă vremea în atât de mult aşteptata ieşire de primăvară,  între 2 – 5 aprilie la Pontonul lui Emil ! Prima zi, când soare, când nor, nici prea frig , nici prea cald, aproape bine.

DSCN6354

Evident, la aşa condiţii meteo, în compensare, peşte, Nu ! De fapt, am văzut câţiva din foooarte mulţii ocupanţi ai locurilor consacrate de p e canalul Puiu – Roşu veniţi cu şalupe şi şalupiţe mai ceva ca la Brăneşti într-o zi de week-end, scoţând câte un crăpcean undeva între două şi cinci kilograme. Deci, peşte este! Cum să-l convingem să tragă şi de firele noastre ? Eee, asat e o chestiune, vorbim cu altă ocazie.  Ziceam de vreme.  Păi, ceva-ceva semne, pentru cunoscătorii gen nea Kima, au fost.

DSCN6387Ne gândeam că se va strica întrucâtva vremea, dar la ce a urmat, puţini se aşteptau. Drept e că Florian, Bogdan, Gabi, chiar şi Dorin (zic chiar şi… pentru că e din altă generaţie decât primii pomeniţi) au zăpăcit internetul anunţând : Furtună !

Am zâmbit superior, în ignoranţa şi euforia unei ţuici adevărate de Deva, gândind : furtună sau nu, mâine dau lovitura.

DSCN6398

„Aleg locul de pescuit la 50 m dicolo de salcia solitară de pe partea stângă a canalului după bază ( mulţumesc Silviu, bun loc, dar era ocupat) , voi folosi saci solubili dublu înfăşuraţi, porumb fiert cu aromă de scoică, cârlig nr. 4 cu două boabe pe firul de păr, eventual şi un flotant de la senzor, aşa, ca idee”. Am mai tras o ţuică (buună !) şi m-am dus la culcare, hotărât ca la şapte dimineaţa să zic împreună cu Cristi: mola parâma ! *

Peste noapte, vântul dinspre Puiu parcă înnebunise : vââj şi vââj şi iar vâj-vâj.

DSCN6395

Auzeam sinistru fluierat de prelate fluturate, gemete de frânghii frecate în ancore, şuierat de vânt strecurat printre ramuri de copaci şi fire de stuf ! Bietul Ponton, bătrân ca şi parcursul nostru post-revoluţionar, deci undeva cam la un sfert de secol, se văita din toate tablele şi niturile. Se legăna în valurile mari stârnite de vânt şi încerca să rupă legătura armonioasă cu grindul. Legătura era însă solid asigurată de două cabluri de oţel împletit, reminiscenţe ale industrializării forţate din anii comunismului. În timpul ăsta, eu cel puţin, dormeam dus în braţele lui Morfeu ( e o expresie, nu vă gândiţi la prostii, Morfeu este zeul viselor !) şi visam că sunt iar la Deva, în 1976, poposit în prima expediţie pionierească cu destinaţia peştera Meziad. Şi deodată, în visul meu, am ajuns la Verdun, celebru loc de bătălie în primul război mondial ! Bubuiau tunurile şi obuzierele de 305 mm, ici colo explodau grenadele, ce mai, un infern! Apoi,  şoc, simt un cutremur de 7,9 grade pe scara Richter! Zguduituri puternice în întuneric, vâjiitul vântului şi un glas cunoscut : „Avem apă de coridor ?”         ( după cum a mărturisit mai târziu, Ion se credea în filmul „Aventura lui Poseidon”, un film de mare succes cu Gene Hackman din anii 70, cu un vapor răsturnat de un val imens – nu se prea vorbea pe atunci de tsunami – şi efortul supraviţuitorilor de a ieşi din epava care plutea cu carena răsturnată). Ei bine, nu. Apă pe coridor nu aveam,  potonul nu se scufundase, dar lucruri destul de grave se petrecuseră totuşi. Se rupsese parâma care ţinea legat micul ponton dinspre Puiu şi odată cu el, intrase în derivă un catamaran amarat tocmai de acel mic ponton. La momentul când m-am trezit din somn, catamaranul pornise motoarele şi încerca disperat să iasă de sub vânt şi să nu se mai izbească de pontonul lui Emil. Curentul, vântul putrenic şi parâma încă legată îl făceau însă să manevreze în spaţiu limitat, lovindu-se când  de un ponton, când de celălalt. Bineânţeles, au ieşt în ţinute sumare, Emil, nea Kima, ba chiar şi Dorin şi împreună au reuşit pe o vreme desprinsă din documentarele Discovery, să elibereze catamaranul care s-a înfipt, mai mult sau mai puţin controlat, în malul de vis a vis.

Eu m-am răsucit pe partea cealaltă şi am plecat din Deva spre Beiuş…

A doua zi :

DSCN6368

DSCN6367

*) mola parâma : comandă marinărească care înseamnă a elibera complet o parâmă din locul unde a fost legată pentru a pune ambarcaţiunea în plutire.

martie 21, 2015 / peponton

Noiembrie de plumb pe Gabardin

 

Mă gândeam odată să încerc să fac o statistică din care să rezulte câteva reguli de urmat la pescuitul ştiucii. Adică să caut diverse afirmaţii prin cărţi de profil sau prin articole ori postări, să le trec într-un tabel şi să văd care anume se găsesc de mai multe ori. Aş da astfel şanse desprinderii unor învăţăminte. De exemplu, afirmaţiile : „ştiuca îşi schimbă dinţii în perioada de lună plină „ sau, „dacă e înnorat , folosiţi linguriţe albe, dacă e soare, linguriţe galbene” , sau mai sub – urbana, „apa creşte, p(aa) peşte !” (asta nu era neapărat cu ştiuci, dar am pus-o pentru doza de obrăznicie necesară ). Ei bine, m-am lăsat repede păgubaş, întrucât de cele mai multe ori am avut scor egal pentru teoremă şi reciprocă, sau cel mult un firav 2 – 1 , ceea ce mă face în continuare să nu ştiu când schimbă ştiuca dinţii şi când părul sau năravul. Dar totuşi, unele ziceri, se verifică. Aşa de exemplu, l-am auzit pe Dorin spunând :” când presiunea creşte (sau scade, nu-mi amintesc bine), ştiuca se retrage în maluri, când presiunea scade (sau creşte, nu-mi mai amintesc) ştiuca merge în larg”. Era vorba, v-aţi dat seama, de pescuitul ştiucii în lacurile deltei, de aici malurile şi largul. Păi da, nu ştiu cum era presiunea, dar astă-toamnă, pe Gabardin, ştiuca se găsea numai în larg ! Din acest motiv, pescuitul ştiucii s-a făcut într-un mod mai deosebit decât de obicei şi anume: ne îndreptam cu bărcile spre larg, apoi opream motoarele şi ne lăsam în vânt. Lansam în toate direcţiile, până când vântul ne împingea în mal; din nou plecam în larg şi tot aşa, de dimineaţă până spre ora patru după amiaza când începea să se întunece. Rezultate ? Şi da, şi nu ! Păi cum adică şi da şi nu ? Simplu, la unii (echipa Gabi , Ion, Dorin, nea Ionică Pescarul ) din belşug, la alţii (Cristi, Mitică) mai puţin. Culmea că procedeul era acelaşi la toţi, lacul era acelaşi, linguriţele nu foarte diferite, cu alte cuvinte, condiţii identice ! Habar n-am, o exista o zeiţă a pescuitului ? Că de Fortuna, zeiţa norocului, nu prea m-am lipit. Poate să fac ceva sacrificii rituale (de exemplu să aduc o ofrandă în ţuică, pe care să o vărs nu în stomac ci în lac), vreo incantaţie (mai bine o libaţie) ceva, orice, dar să prind şi eu ceva cumetre mai îmbrăcate ! Eee, una peste alta, a fost frumos, în ciuda vremii nu tocmai prietenoase care mi-a inspirat titlul postării, aşa că vă ofer câteva imagini, sper eu, lămuritoare !

 

DSCN6269DSCN6281DSCN6284

DSCN6283

decembrie 17, 2014 / peponton

Regressus ad ponton-um

Vreau să dau un motiv pentru a alunga lenea şi lehamitea care ne împiedică uneori să facem câte o fotografie zicând : „ iaar poze cu pontonul… cu baza, cu plaurii, cu barca, cu apusul; am o mie şi o sută, nici n-am timp să le mai văd din când în când…” Aşa o fi, dar, pe nesimţite anii trec, oamenii, obiceiurile, se schimbă şi ce sentiment plăcut avem când privim o imagine din trecut şi comparăm cu ceea ce este acum! Încă nu ştiu prin ce mijloc, Ion Mutulete a găsit câteva fotografii cu Pontonul lui Emil de prin anul 2003 şi mi le-a trimis. Nu cunosc prea mulţi din fotografii, dar m-am bucurat să-i revăd, mai tineri cu unsprezece ani, pe Dorin, pe Relu-avocatul, pe Siviu, pe Darius  şi fireşte, pe Ion,  împreună cu capturile lor ( aşa bănuiesc) . La fel, mi-au plăcut unele imagini cu pontonul şi Pionierul,  nu-mi dau seama unde era ancorat, parcă undeva pe lângă bază.  Pentru că nu am mai avut răbdare să-l întreb pe Ion, pun la dispoziţia vizitatorilor pontonului, şi celor nostalgici, şi celor nou veniţi, câteva din fotografiile primite, fără explicaţii sau comentarii. Le aştept de la cei care le pot face !

(pentru vizualizare la dimensiune optimă, Click pe fiecare fotografie)

 

noiembrie 14, 2014 / peponton

Efectele perverse ale pierderii inocenţei

Inocenţa, maaare lucru! Inocenţa pe care în mod natural, dar totalmente neprofitabil, ne străduim să o pierdem încă din primele momente ale vieţii. Păi copii fiind, nu suntem însetaţi de dorinţa de a ne face mari peste noapte ? Tot aşa şi novici în ale pescuitului, vrem să recuperăm accelerat decalajul de cunoştinţe şi abilităţi care ne separă de maeştrii consacraţi ai nenumăratelor capturi şi infinitelor poveşti cu crapi, ştiuci, bibani , babuşti, roşioare şi toate celelalte specii din apele colinare, de şes, deltaice sau salmastre ! Îmi amintesc două întâmplări din perioada mea de novicie şi mi le amintesc cu atât regret cu cât îmi dau seama că am devenit captiv, sunt deja dependent de rezultatele pescuitului şi nu voi mai putea să mă bucur de farmecul plimbărilor prin Deltă ca altă dată. Ca să mă înţelegeţi, vreau să vă spun că la ultima ieşire la Emil, săptămâna trecută, am petrecut cele patru zile într-o goană nebună : plecam de la ponton cel mai târziu la ora şapte dimineaţa şi reveneam odată cu întunericul, pe la cinci. Aproape zece ore de stat în barcă, din care nu pierdeam cu masa mai mult de o oră. Restul timpului pescuit şi iar pescuit, ochii( şi telefonul) pe colegii de grup să aflu cum merge la ei, grija că tocmai când merge treaba, se întunecă, totul în grabă, în cronometru ! Pe la început, nu era aşa! Îmi amintesc cum o dată, nimerisem în Potcoava o zi nebună de ştiucă, cald, plăcut, apă neagră şi uşor creaţă, condiţii perfecte ! Cumătra muşca aproape oriunde şi aproape la orice aruncai. Şi erau cumetre zdravene, trecute de prima tinereţe, mai mare dragul să le aduci în barcă să schimbi două-trei vorbe cu ele ! Habar n-aveam de oscilante, rotative, voblere, de tehnici ale jig-ing-ului , de trasul nălucii în dinţi de ferăstrău, de sinnking, floating sau suspending, spinerbait-uri sau cicade ! La fel, nu ştiam nimic despre blank-uri cu acţiune rapidă sau medie, despre viteza de recuperarare şi rulmenţii mulinetelor, versatilitatea şi rezistenţa firului textil ! Nimic din toate astea, foloseam un combo (pe vremea aia nu ştiam că aşa se cheamă ansamblul lansetă-mulinetă) primită cadou de la cineva de prin Canada – făcută probabil pentru bass ( prea grea pentru răpitorul nostru şi prea uşoară pentru crap), aveam una-două linguriţe cumpărate de la tarabe şi alte câteva no-name-uri de moşmoande, dar în inocenţa mea le foloseam cu mare succes ! Mă ghidam după ne Ion şi aruncam ba între plauri, ba în ochiurile din mal, câteodată înspre larg şi prindeam destul de bine. Şi mă bucuram de soare, de luciul apei, de vânt, de ţipetele cormoranilor şi zborul razant al pescăruşilor, de legănatul bărcii şi, nu în ultimul rând, de savoarea licorii magice de prună… Şi când le pierdeam din ancore (de la un anumit moment mai multe le scăpam decât le prindeam), tot în inocenţa mea, îi ziceam senin şi detaşat  lui nea Ion : „Las-o încolo, venim mâine şi o scoatem !” De ! Păcatele tinereţii pescăreşti !

This slideshow requires JavaScript.

noiembrie 13, 2014 / peponton

Pontonul lui Emil bate în margarete

Vântul înnoirii bate destul de suspect dinspre Roşu către Puiu, făcând un vârtej turbat chiar unde   credeţi ?  La jumătatea distanţei,  în locul unde ascuns cuminte în mal stă ancorat Pontonul lui Emil !  Nu că s-ar fi schimbat culorile în care e vopsit, scările câteodată prea întortochiate , sau mai ştiu eu, puntea suspinelor (care în paranteză fie spus, a marcat o nouă victimă, culmea, nu pe fond de consum de alcool ci tocmai invers, pe fondul lipsei de consum). Nu, nimic din toate astea, dar pentru musafirii obişnuiţi ai pontonului, de la prima privire a fost limpede că ceva radical s-a schimbat.  Curăţenie peste tot, inclusiv parchetul din bucătărie şi sala de mese strălucind, aşa cum strălucea el la  momentul cumpărării din magazin, acum Q ani. Prin camere şi băi, ce să vezi :  aşternuturi la dungă şi frumos mirositoare, hublourile transparente de poţi să dai cu capul în ele crezând că nici nu sunt pe ramă, faianţa sclipitoare, robineţii lustruiţi, scurgerile desfundate ! La masă şerveţele, tacâmuri impecabile, doar crenguţele de brad şi lunânările de decor lipseau ! Ce să mai zic de servire: ca la marile restaurante, ancăre şi frapiere,  păhărele de degustare şi dopuri de mirosit !

Nu a fost chiar aşa, dar faţă de stilul ober-maistoriţei M., cea al cărui zâmbet alunga pofta de mâncare mai ceva ca batoanele de slăbit de la farmacia Catena, a fost prea bine !

Emile ţine-o tot aşa şi o să primeşti trei margarete !   Sau ceva LILI ac

 

DSCN6244 Citește mai mult…

octombrie 19, 2014 / peponton

Lumina de lângă Puiu

De când tot merg  la Pontonul lui Emil, adică de prin 2009, n-am văzut cu ochii mei să se prindă ştiucă pe Puiu. De altfel, Puiu nu e prea prietenos cu Lagunarii sub 10 C.P.;  e mare, chiar foarte mare, de nu-i vezi malurile dacă e o zi întunecată. De abia zăreşti copacii care marcheză intrările în canalele care duc spre Caraorman, Chimoşi, Consolenci sau spre… Lumina !  Dacă se supără puţin vânul şi eşti lagunar sub 10 cai deja  ai o problemă, valurile sunt mari,  adesea se sparg în bordaj împroşcând pasagerii ca pe puntea pescadoarelor de ton de pe Discovery, menţinerea direcţiei e nesigură, consumul de benzină creşte. Noroc cu adâncimea, nu mai mare de 2 m, cel mai adesea, undeva sub un metru, dar cam slabă consolare: nu prea ai chef de baie când afară sunt 3-5 grade şi apa are probabil şi mai puţin. Una peste alta,  a  ajunge în lacul Lumina   pornind de la Emil, cu traversarea lacului Puiu, nu e o alegere uşoară. Mai întâi, timpul. Păi îţi ia ceva pînă să treci Puiu, să găseşti o trecere deschisă spre Lumina, să te pierzi în imensitatea acestuia, să găseşti calea de întoarcere, iarăşi Puiu care poate fi agitat şi…timpul trece !  Uite că prietenii noştri, Dorin şi nea Ion, sunt temerari şi pe lângă performanţa de a bate Lumina … cu oarece folos, ne oferă şi nouă câteva imagini edificatoare. Mulţumim şi rămânem datori. Se aude Silviu ? Se aude Gabi ?

octombrie 18, 2014 / peponton

Comentariu întârziat

Farmecul irezistibil al lui Emil loveşte din nou !  Iată un comentariu (absolut autentic, poate fi găsit la o postare mai veche, „Pontonul lui Emil fără… Emil„) care vorbeşte de la sine despre valenţele multiple ale Pontonului.

„vreau sa va marturisesc ceva, d-l emil de la pontonul lui personal este un om foarte primitor, un foarte bun ospitalier , intr-un cuvant o gazda primitoare. am fost in acest an ;a el pe pontonul lui, este ceva foarte frumos, te odihnesti bine,daca esti pescar prinzi peste daca esti spritar ai de toate,daca kiti este foame ai de toate , un singur lucru nu mi-a placut si asta este grav ,daca esti curvar mai bine stai acasa”

Hmm ! E bine cu cele de mai sus, dar ce te faci dacă  eşti  bibliofil, meloman, cinefil,  tenismen, pictor, pompier sau duhovnic ? Cred că se aplică partea finală a insolitului comentariu… Sau oricum nu e cazul, pontonul lui Emil fiind frecventat mai mult de oameni obosiţi, înfometaţi şi însetaţi, dar toţi, toţi, amatori de pescuit! Oricum Emile, poate iei legătura cu Victor Rebengiuc şi în campania „Regio. De dimineaţă până seară, dezvoltăm o ţară”, îţi construieşti un Mall cultural, uite aşa, să crape primăria din Caraorman de ciudă !

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.