Skip to content
Februarie 12, 2017 / peponton

Începe numărătoarea inversă !

Gata, destul cu „frumuseţile iernii” ! Destul ! Chiar dacă e ger, chiar dacă unii mai sunt pe pârtiile de ski din Österreich ( Austria,  pentru nea Consolenco),  parcă simt cum paşii mă duc, aproape pe  nesimţite, către magazinele de pescuit. Pentru că da, în curând, se va merge la pescuit, la Pontonul lui Emil ! Să vedem cum a trecut iarna grea  „regele peştilor”, Crapul sălbatic de Deltă ! Presimt că dacă mergem pe flerul lui nea Ion, sfârşitul lui februarie 2017, se va lăsa cu importante capturi. Şi asta în ciuda : gheţii netopite, curentului puternic purtând sloiuri şi bala-plauri, capcanele bala-plaurilor, adevărate flori carnivore ce se închid după ce ai trecut de ele prin firava potecuţă de apă şi evident, multiplele agăţături şi vegetaţie submersă, apa tulbure şi…rece ! Dar, fireşte,  „Temerarii Învinge” ! şi mai am o strigare : „Cu nea Ion şi` Emil în frunte, vom avea capturi mai multe” ! Acuma, în contextul internaţional tensionat peste măsură, nu ştiu ce rezultate vor avea tratativele bilaterale, româno -ukrainiene, desfăşurate incognito de o delegaţie condusă de nea Kima, tratative menite să obţină  sprijinul spărgătorului de gheaţă Vodkulin, aflat, se pare,  în rada portului Ismail (unii zic că sub apă, eu habar n-am !).  Dacă nea Kima dă greş, n-avem ce face decât să aşteptăm dezgheţul natural şi primăvara prohibiţiei ! Până atunci, aşa cum renumitul profesor  Lucian Boia a demontat unele mituri din istoria românilor ( Istorie şi mit în conştiinţa românească, ediţia I,  editura Humanitas 1997) , prin filmuleţul de mai jos, voi încerca să demontez şi eu un mit local,  mit de la Pontonul lui Emil şi anume, mitul lui nea Ion plimbăreţul, neinteresat de pescuit ! Ia vedeţi :

 

Notă : Cartea profesorului Lucian Boia, poate fi găsită aici:

http://vignette2.wikia.nocookie.net/nccmn/images/c/c0/Boia-Lucian-Istorie-Si-Mit-in-Constiinta-Romaneasca.pdf/revision/latest?cb=20150224135406&path-prefix=ro

Sunt sigur că mulţi” pontonieri”, o vor citi cu sufletul la gură, aşa însetaţi de cultură cum îi ştim !

Ianuarie 23, 2017 / peponton

Iarna-i grea, omătul (acum) e mare !

Pe principiul că ” niciodată să nu spui, niciodată !”,  iată că de la articolul precedent şi până acum, când scriu rândurile prezente, Iarna ne-a dat omăt, să ne săturăm de poezie.  Aşa că, am ajuns la parafraze : dacă Deltă nu e, atunci (mai) nimic nu e !  Ca atare, am înjghebat repede un  filmuleţ care ar fi trebuit să ilustreze mai vechea postare,  „La plimbare cu Fisherman Navigator”.  Cam slăbuţ, dar mai lucrez…  Până la film , reiau nişte fotografii extraordinare,  în ton cu…anotimpul !

Omul şi barca !  (Bătrânul şi marea de Ernest Hemingway – lectura favorită a oaspeţilor lui  Emil,  bibliofili înrăiţi)

P1020300

 Emil : Hai, acum să văd dacă o mai spuneţi pe aia cu TEMERARII care…”ÎNVINGE” !


P1020296

Trebuie să ai sânge rece (sau poate,  uşor…încălzit ) ca să faci ce fac ei !

P1020278

 Şi acum filmuleţul :

 

Decembrie 31, 2016 / peponton

Iarna-i grea, omăt…nu are !

Nu zic, o fi zăpadă pe undeva, dar aici, ” la asfalt” cum zice adesea Emil, nu e nici urmă. Ceea ce nu înseamnă că iarna n-ar fi grea. Şi e e grea, în special pentru că te apucă dorul de Deltă, de Ponton, de libertate şi nu prea ai cum să-l domoleşti. Sculele de pescuit zac prin cine ştie ce colţ de balcon sau magazie, raioanele de pescuit sunt pustii, lumea e ocupată cu  tradiţiile de sezon, deci mai nimic cu şi despre pescuit. Aşa că  m-am gândit să mai reiau din poveştile ilustrate ale toamnei 2016, măcar una-două pe lună, până trecem iarna şi ieşim prin martie la un pescuit de crap !  Iată mai jos, pe o muzică adecvată stării generale a pescarilor din grupul „Temerarii, câteva mărturii ale luptelor cu vinul, ţuica şi cu ştiuca, lupte purtate glorios  în luna octombrie la Pontonul lui Emil !

 

Decembrie 24, 2016 / peponton

Iarna pe uliţă, sau „Pescuit în decembrie cu Aurel”

După 1 decembrie, toată lumea începe să-şi facă planuri pentru Sfântul Nicolae, Crăciun sau Revelion.  Însă nea Ion Mutulete şi mai vechiul prieten al Pontonului lui Emil, Aurel, au dat o tură rapidă, între 9 şi 12 decembrie, să mai prindă care câte un crap, care câte o ştiucă, după cum o fi norocul. Ce au făcut, ce n-au făcut, nu  ştiu decât din auzite!  Vremea a fost extraordinară, cald să stai în talie, mai cald ca în octombrie ! N-a plouat, n-a nins, chiar dacă dimineaţa,  „Laguna” lui nea Ion trebuia să facă ce făcea spărgătorul de ghiaţă Potemkin în apele mării Barents!  (eeei, nici chiar aşa, dar nea Ion spunea că sunetul pojghiţei de ghiaţă îndepărtată de botul bărcii e o senzaţie aparte) . Dacă în prima zi, credincios pescuitului la staţionar, Aurel a rămas pe şalupa lui la crap, nea Ion a luat în locaţie de gestiune lacul Potcoava şi, singur singurel, a tot căutat-o pe cumătra ştiucă. Tot căutând-o, a ajuns tocmai în… Lacul Puiu ! Aici, spune că erau multe bărci, iar tehnica folosită era pescuitul la trenă ! Chiar a luat două bucăţi în acest stil, bucăţi nu foarte mari,  aşa că le-a eliberat. Să avem şi noi ce prinde sezonul următor ! A doua zi, Aurel s-a lăsat atras de „cântecul sirenei „ şi a revenit pentru puţin timp la o pasiune mai veche, pescuitul la ştiucă. Secvenţe din aventura lor, secvenţe inedite pentru noi, cei ce nu ajungem la Ponton iarna, vă invit să urmăriţi în filmuleţul următor !

Decembrie 10, 2016 / peponton

Ochiul cu ştiuci

În după amiaza cu ploaia din articolul precedent, nu-mi amintesc prea clar cum am ajuns să plec spre Potcoava, singur în barcă. Pentru acest blanc de memorie, aşi face răspunzător vinul, dar nu ar fi prea corect din partea mea. Pentru că băusem şi ţuică, aşa că nu e prea limpede cine m-a împins la gestul de a-l lăsa „pe” şi „la” uscat,  pe nea Ion şi de a pleca teleleu, la pescuit de ştiucă. Cum am virat din canal spre Potcoava, am dat de „Maestrul Emerit al Deltei”, renumitul Nea Ionică Pescarul. Tacticos, în cea mai deplină solitudine, acesta prindea biban după biban. Asta până să apar eu, cu moştenirea bahică şi găgeala aferentă. Drept e că la acel moment, am avut impresia că nu-l deranjez, dar oricum, după trecerea mea prin apropiere, zice că nu a mai prins nimic. O fi, n-o fi, habar n-am. Cert e că mânat de „dumnezeul beţivilor”, am nimerit într-un loc nou, unde nu mai fusesem până atunci. Un ochişor de apă,  retras, tivit cu stuf, la  adăpost de vânt, nici prea mare, nici prea mic, ce mai, exact ce-mi trebuia. Şi s-a dovedit foarte darnic, am prins în aproape două ore cât nu prinsesem toată ziua, eu şi nea Ion, la un loc.  Şi ca să nu mi se pună eticheta ce se ataşază de regulă pescarilor, ţinând cont că eram singur în barcă, am găsit cu cale să filmez o parte din aventură.

 

Noiembrie 15, 2016 / peponton

O ploaie ca la Cenaclul Flacăra

N-am fost niciodată la Cenaclul Flacăra, dar am auzit de multe ori bancul cu ciobanul care l-a făcut de râs pe  Adrian Păunescu explicându-i în rime, ce-i vine lui, ciobanului,  să facă cu oile, după ce l-a plouat aşa de mult de l-a udat până la…piele (aşa se spune, nu ?). De aşa ploaie am avut parte eu şi Nea Ion, surprinşi de potop ancoraţi la un „loc de crap” plasat undeva dincolo de baza Roşu, pe stânga cum vii de la Pontonul lui Emil. Plictisiţi de câtă ştiucă am prins (chiar adevărat, am prins ştiucă : „să dăm la tot cartierul”, cum spunea celebra Alina Răducănoiu), într-o zi cam înnorată ce-i drept, dar fără vizibile ameninţări de ploaie, după prânz, am hotărât să mergem din lacul Potcoava, pe Canalul Puiu -Roşu, la staţionar. Pe drum am primit în faţă câţiva stropi, dar eram oarecum încălziţi cu oarece ţuică şi nu am luat în seamă. Am ajuns la locul de crap, am întins lansetele şi am destupat vinul (la figurat, de fapt am deşurubat capacul ambalajului din plastic). Păi cum adică, după ce aţi băut ţuică ? Exact ! După ţuică, se recomandă – să nu zic se impune – un vinişor, alb, sec, uşor ca un fulg. După cum veţi vedea în filmuleţul de mai jos, vinul era alb şi vă mărturisesc, sec şi uşor, numai bun de stins gustul sărat al seminţelor de bostan sau floarea soarelui cu spartul cărora însoţeam veghea lansetelor. Când, deodată, ce să vezi ?  Ia mai bine priviţi şi vă minunaţi ! Natura e măreaţă! (dar nici cârcotaşa natură umană nu e mai prejos, am luptat cu vânturile,valurile şi…ploile, cu armele noastre, renumitul vinişor Ferrer Neuf du Pape 1963, cumpărat din piaţa Pantelimon).

 

Octombrie 30, 2016 / peponton

La plimbare cu “Fisherman Navigator”

Pentru tura din 21 octombrie, planul era oarecum făcut încă de la sfârşitul turei anterioare. Atunci, satisfăcut pe deplin de mulţimea capturilor din rândul lui esox lucius, de testarea unui număr respectabil de năluci şi tehnici de pescuit, ba chiar şi de unele capturi video “underwater”, m-am decis ca următoarea tură să fie dedicată zonelor mai îndepărtate de Pontonul lui Emil. Desigur, în raza de acţiune a “Lagunelor” noastre sub opt cai putere. Cristi, ce avea să-mi fie partener de barcă în octombrie, a fost de acord de la început cu planul. Păi, de vreme ce nu am venit să colectăm peşte din Potcoava pentru cherhana şi să  batem aceleaşi locuri în lung şi-n lat trei zile, am ales să atingem zone puţin cunoscute, dar promiţătoare în primul rând prin noutate.  Aşa că în prima zi, ajunşi la ponton de dimineaţă, am pornit hotărâţi către lacul Lumina. Puiu l-am trecut uşor, valurile erau mici, atmosfera limpede, vedeai până departe. Aveam, pentru prima dată, un instrument de navigaţie, aplicaţia “Fisherman Navigator”, instrument care s-a dovedit deosebit de util, în special la sfârşitul zilei când ne-a scos dintr-un mare pericol, aşa cum se va vedea. Ghidaţi de experienţă, de “Fisherman Navigator” dar şi de un pescar aflător prin preajmă, am dat de ieşirea în Lumina. Apa fiind foarte scăzută, ultimii douăzecisicinci de metri i-am străbătut cu greu, opintindu-ne în maluri şi împingând cu vâslele. (ghionderul era mai bun, dar de unde ?). Nici măcar nu eram siguri că vom putea trece, judecam apropierea lacului după vârfurile din ce în ce mai rare ale firelor de stuf. Pentru aşa ceva era bună o dronă, dar asta ar fi o altă poveste, ştiută de unii mai apropiaţi… Ajunşi în Lumina, am început s-o căutăm pe „cumătră”, ba din larg către maluri, ba din mal către larg, cu lansări în evantai. Am încercat de toate, oscilante de diferite forme, culori şi greutăţi, voblere slow sinking şi sinking, rotative şi twistere, dar fără rezultat. Lacul Lumina e imens, unde să te duci ? Am dat de nişte zone interesante, dar, fatalmente, erau pline de plase de pescari. Păcat, erau mai mult decât promiţătoare. Ajutaţi de “Fisherman Navigator”, dar şi de câţiva binevoitori, după o masă bună într-un loc adăpostit şi după prinderea capturii de onoare, imediat eliberată, am trecut în canalul către Lacul Puiuleţ. La această trecere, “Fisherman Navigator”, a făcut ca multe softuri de navigaţie auto, adică ne-a trimis pe “Sens interzis”, drept în nişte plase de pescuit, din care n-am scăpat prea uşor. În fine, primind un sprijin din partea altor “ştiucari” de care lacul Lumina nu ducea lipsă (deci lacul Lumina avea ce căutau ei, ca şi noi, de altfel), am intrat pe canalul către Lacul Puiuleţ. Între timp, vremea se stricase, începuse o ploaie măruntă şi rece. Vântul nici el nu stătea degeaba, ochelarii lui Cristi având nevoie de ştergătoare.Dar parcă aşa ceva nu există, din câte ştiu eu ! Pentru că era cam târziu, am trecut “Puiuleţul” fără să încercăm lansetele nici măcar odată, oricum era un vânt şi nişte valuri… Din Puiuleţ, urmărind o barcă care avea un motor mai puternic şi abia se mai zărea în negura ploii, am nimerit pe canalul spre Caraorman, lat ca o şosea. Probabil că pe timp frumos intrarea  nu e greu de găsit, dar pe vânt puternic amestecat cu ploaie şi valuri mari, spre asfinţit, toate marginile de stuf pot fi intrarea căutată. Aici am reuşit să intrăm cu “Fisherman Navigator”, cu o mână pe maneta motorului, cu alta ţinând telefonul cu aplicaţia şi cu a treia filmând subacvatic ! Cum ? Am doar două mâini ?  Da,  aşa e, am încercat să văd dacă nu aţi adormit, pe mine povestea deja mă plictiseşte. Ca să n-o mai lungesc, ca în poveste, am mers şi am tot mers, (de, Suzuki de numai 6 CP) am străbătut canalul Caraorman din dreptul pensiunii „La Ilie”, până la intrarea în Puiu. Vremea la fel de câinoasă, ploaie, vânt şi crepuscul. Era cam ora 17 când am ajuns în Puiu, vis-a-vis de Canalul Puiu – Roşu, acolo unde stă cuminte Pontonul lui Emil. Casă, dulce casă ! De aici începe aventura. Erau nişte valuri mari pe Puiu, aşa cum numai cine a fost pe acolo şi a prins, poate să-şi dea seama. Valuri mari, foarte mari ! Şi vântul  sufla din faţă împroşcându-ne cu apa dislocată de căderea botului bărcii, aşa, ca pe puntea pescadoarelor de pe Discovery. Drept e că valurile nu treceau în barcă, dar nici nu era nevoie, la cât intra pe delături. Plus mişcarea de tangaj, combinată cu ruliu (mişcări stânga-dreapta şi sus-jos, date de valuri), făceau deplasarea foarte dificilă. Sper că nu zic ceva greşit, dar îmi amintesc dintr-un scurt contact cu marina, în urmă cu douăzeci de ani, că atunci când vasele se află în rada portului şi începe furtuna, trebuie să ia „drum de capă”. Asta înseamnă să pună cârma în vânt şi să pornească motoarele, tocmai pentru a nu fi în voia apelor. La fel era şi cazul nostru, mai ales că vroiam să trecem Puiu, să ajungem la ponton. Pe timp frumos, nu e nici o filosofie. Intrarea în canalul Puiu- Roşu este aproape exact în prelungirea  ieşirii din canalul Canalul Caraorman. Şi am pornit, în drumul nostru de capă, cu toţi cei şase cai japonezi împingând fâşneaţa Lagună către mijlocul lacului Puiu.  Din spatele bărcii, de la motor, nu vedeam decât pelerina lui Cristi, înfoiată de vânt, precum şi în depărtare, umbrele pâlcurilor de copaci de pe malul opus. Atât eu cât şi Cristi, am avut convingerea că mergem bine, drept în faţă. Dar cum vedeţi în schema de mai jos, valurile au avut alte gânduri cu noi, trimiţându-ne dinpre Chimoşi spre Consoleci. ( dinspre Mocanska spre intrarea în Potcoava prin Puiu). La un moment dat, am ajuns aproape de malul opus canalului Caraorman şi am început să sperăm că după fiecare colţ de stuf, se va deschide canalul Puiu. Odată, de două ori…, acum ! Nu,  nici acum ! Ne-am rătăcit ? Am oprit şi cu preţul ultimelor minute de lumină  ne-am aşezat la adăpost, să consultăm aplicaţia (n-o mai spun pe aia cu bateria telefonului care era aproape descărcată, în ciuda acumulatorului suplimentar utilizat pe tot timpul zilei).  “Fisherman Navigator” ne-a arătat că eram într-un loc foarte depărtat de ţinta noastră. Ca prin minune, am zărit o barcă de pescari şi am reuşit să ajungem să întrebăm de drumul nostru. Imperturbabil ca un cioban din vârful muntelui care nu se miră să vadă doi turişti amărâţi, rătăciţi prin preajma stânei sale, unde evident nu ar fi avut ce căuta, tânărul pescar caraormănean ne-a atras atenţa să nu intrăm în sculele lui. Abia după aceea, la insistenţele noastre, ne-a  arătat direcţia spre Roşu. Am răsuflat aproape uşuraţi, era aceeaşi direcţie ca cea indicată de “Fisherman Navigator” ! Deci, din nou potrivirea hărţii cu ţăranul ( aşa se zice prin armată) ! Dar dacă nu ne-am fi  oprit să verificăm aplicaţia,  nu am fi întâlnit pescarul şi nu am fi avut confirmarea direcţiei. Atât eram de siguri că mersesem bine, încât am crezut că aplicaţia era… defectă !  Final fericit, ţinând aplicaţia cu tot riscul rămânerii fără baterie la telefon, uzi, înfriguraţi (nu am băut toată ziua nimic, din cauza concentrării) , am ajuns la Ponton, unde lumea era foarte calmă şi se pregăte de masa de seară. Voi pe unde aţi fost, că noi am stat toată ziua în Potcoava ? Aaa, noi ? Pe aici,  prin apropiere !

aventuri-in-lumina

(cu culoare violet , traseul spre Dobinka, dar promit că  nu mai povestesc şi această aventură, am altele mai interesante, sănătoşi să fim, iarna e lungă !)